Situația creată de efectele produse de ploile torențiale înregistrate în ultimele zile în județul Botoșani, precum și în restul țării, au afectat pe mulți dintre botoșăneni.
De aceea, transmit reprezentanții ALDE Btoșani, în această perioadă autoritățile județene și locale ar trebui să prioritizeze problemele cu care se confruntă cetățenii, prin luarea unor măsuri pentru împiedicarea inundării orașelor și comunelor.
Având în vedere această perioadă dificilă prin care au trecut botoșănenii și care urmează, ținând cont de prognozele meteo anunțate, întrucât clima a suferit modificări majore, ALDE Botoșani solicită public Consiliului Județean Botoșani, precum și tuturor primarilor de orașe și comune din județ, să ia în serios și cât mai urgent rezolvarea cursului apelor la nivelul municipiului dar și la nivelul comunelor.
”Am circulat atât eu, cât și colegii noștri prin județ și am observat că efectele acestor ploi au adus un disconfort substanțial cetățenilor, deoarece le-au fost inundate curțile și grădinile, precum și blocarea mașinile în trafic, fiind chiar și autoturisme care au ajuns în apă până la jumătatea caroseriei. Situația e gravă, din punctul meu de vedere, dacă la o ploaie torențială se blochează un municipiu așa ca Botoșaniul”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.
Un lucru este clar, toate aceste se întâmplă din cauza neglijenței și a neimplicării autorităților județene precum și a autorităților locale, întrucât Consiliul Județean prin Direcția de Drumuri și Poduri are obligația să curețe periodic tot ce înseamnă poduri și podețe la nivel de județ, să curețe toate canalele care sunt pline cu mizerie și cu verdeață crescută pentru că toate acestea opresc cursul rapid al apei atunci când plouă torențial.
Precizăm că toate aceste lucruri, legate de curățarea tuturor canalelor și podețelor, care aparent poate par nesemnificative pentru unii, dar în astfel de momente aduc prejudicii însemnate populației.
”Asigurăm toți botoșănenii că după alegerile locale, ajutorul lor oferit prin votul pe care îl vor exprima atunci, va conta foarte mult pentru ALDE pentru că va putea avea reprezență la nivelul CJ Botoșani, la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor iar noi, echipa ALDE, ne vom asuma responsabilitatea, vom ieși public și vom spune ce am făcut și ce urmează să facem pentru fiecare comunitate în parte”, a adăugat președintele ALDE Botoșani.
Deocamdată, ALDE Botoșani nu are reprezentanți la nivelul Consiliului Județean Botoșani, la nivelul primăriilor de municipii și comune, de aceea nu avem alte posibilități decât să le cerem public autorităților județene și locale să-și facă datoria cu responsabilitate pentru că pe primul loc este siguranța cetățenilor și datorită acestora, aleșii locali au ajuns pe funcțiile pe care le dețin astăzi iar indemnizațiile pe care le primesc lunar provin din taxele și impozitele plătite de cetățenii care merită respectul cuvenit.
(Comunicat ALDE Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024