Pregătiți-vă de impact! Explozia facturilor la energie, patronată de Guvernul PNL – USR, va usca ultimele economii ale firmelor și gospodăriilor, urcând prețul tuturor produselor și serviciilor până la cer.
Uraganul scumpirilor lovește totul, fără excepție: produse alimentare, bunuri de larg consum, materiale de construcții, utilități, transport, totul.
Ni s-a spus că ne protejăm prin schimbarea furnizorilor și încheierea unor contracte pe piața concurențială. Constatăm, acum, că am fost mințiți. Piață concurențială, piață reglementată, nu contează! Uraganul creșterilor de preț la energie mătură totul. Numai în pieţele localităţilor nu ni s-a spus să căutăm energie ieftină. Taxele pe centralele de apartament, ce urmează a fi introduse, nu reprezintă decât bomboana pe colivă.
În acest timp, ministrul Energiei, Virgil Popescu, are, pe scurt, o singură atitudine, o atitudine de „asta este”. Nimic despre faptul că românii care și-au instalat sisteme de producere a energiei regenerabile nu doar că nu sunt stimulați, dar sunt împiedicați să vândă surplusul de energie. Programele de stimulare a instalării de sisteme de producere a energiei regenerabile, prin Administrația Fondului de Mediu, sunt țepe în serie.
Hidroelectrica, companie de stat, raportează profituri record, în condițiile în care a fost surprinsă de ploi cu lacurile de acumulare pline și a fost nevoită să facă deversări controlate, iar acum, cu o lună înainte de venirea toamnei și de sezonul ploilor, are lacuri pline la 90%. Pentru cine? Nu pentru investiții, nu pentru români, ci pentru a avea Guvernul Cîțu posibilitatea de a confisca dividendele și de a plăti împrumuturile uriașe.
În acest timp, extinderea rețelelor de gaz pentru a folosi în țară gazul din Marea Neagră este omorâtă de birocrație, iar monopolurile de stat românești discută încheierea unor asocieri dubioase cu firme din paradisuri fiscale (nu e o opinie, e o certitudine).
Pentru țepele date firmelor și românilor de furnizorii care au denunțat unilateral contractele nu vedem nicio investigație, trebuie să acceptăm atitudinea de „asta este!” a ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Ce se întâmplă acum pe piața energiei e dovada că România nu a scăpat de „băieții deștepți”, dimpotrivă, tunurile se dau pe spatele întregii populații, doar că acum sunt patronate de Guvernul PNL – USR.
(Comunicat Constantin Gîza – Membru Biroul Politic Teritorial ALDE Botoşani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024