Social-democraţii botoşăneni se pregătesc de alegeri. La jumătatea lunii martie încep scrutinele în organizaţiile comunale şi orăşeneşti.
Pe 20 martie este programată conferinţa filialei municipale de la Dorohoi, iar toate acestea vor culmina cu desemnarea noii conduceri a organizaţiei judeţene într-o şedinţă ce va avea loc cel mai tîrziu în luna septembrie a acestui an. Actualul lider judeţean al PSD nu ştie încă dacă va candida pentru un nou mandat
. „Este prematur să dau un răspuns”, a declarat
senatorul Gheorghe Marcu. Nici şeful de la municipiu nu ştie dacă se înscrie în cursă.
„În funcţie de succesul pe care îl voi avea sau nu la organizaţia de la municipiu voi candida sau nu la judeţ”, a afirmat
Costică Macaleţi. Senatorul Marcu deţine preşedinţia filialei de anul trecut, după excluderea lui Constantin Conţac. Atunci însă au fost alegeri extraordinare, doar pentru funcţia de preşedinte, iar mandatul său nu a fost unul pe patru ani.