Constantin Bursuc este de duminică preşedinte cu acte în regulă al organizaţiei din Dorohoi a PNL. După mai multe luni de interimat, el a fost ales în cadrul Adunării Generale de Alegeri desfăşurată la Sala Teatrului, unde a fost desemnată şi componenţa noului Birou Politic Local. Membrii acestei structuri urmează să se întâlnească luni seară la sediul cabinetului parlamentar situat pe Bulevardul Victoriei pentru a-şi desemna din rândul lor prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii organizaţiei.
Liberalii cu state vechi au reclamat că nu pot vota
Conform
Realitatea Dorohoiană, desfăşurată în faţa a aproximativ 200 de liberali, şedinţa a fost condusă de la prezidiu de deputatul Florin Ţurcanu. Şedinţa de alegeri a fost deschisă de Constantin Bursuc, care a predat conducerea lucrărilor şefului de la judeţ. Acesta a remarcat importanţa momentului pentru organizaţia din Dorohoi a PNL, spunând
„sper că azi vom găsi cea mai bună soluţie ca PNL să devină cea mai puternică formaţiune din Dorohoi”. Cei 22 de liberali înscrişi în cursa pentru ocuparea unui loc din cele 19, care compun Biroul Politic Local, au luat şi ei cuvântul. De departe, Alin Sorin Clim, fostul preşedinte al organizaţiei, îndepărtat de la conducere în urmă cu aproape jumătate de an, care a intrat totuşi în noul BPL, a avut cea mai dură luare de poziţie, în care a radiografiat ultimele evenimente şi schimbări din cadrul PNL Dorohoi. De altfel, alegerile de la liberali, de duminică, au fost punctate de mai multe nemulţumiri venite din partea unor vechi membri de partid care au realizat că nu pot să-şi exercite votul. Şi asta din cauză că nu aveau statutul de membri activi, în urma neplăţii în ultimele cinci luni a cotizaţiei. Mai mult, unii dintre ei au reclamat că deşi au dorit să plătească cotizaţiile restante la sfârşitul săptămânii trecute, ei au fost refuzaţi de reprezentanţii PNL Dorohoi.
Ţurcanu a dat derogări pe loc
Referitor la aceste aspecte, Constantin Bursuc a precizat că, potrivit statutului, cei care nu-şi plătesc cotizaţia timp de cinci luni pierd calitatea de membru activ şi în aceste condiţii nu pot vota sau nu pot fi aleşi într-o funcţie. Bursuc a mai spus că pentru recâştigarea calităţii de membru activ, pe lângă plata cotizaţiilor restante, trebuie făcută o cerere care să fie aprobată de Biroul Teritorial Botoşani şi nu de conducerea din Dorohoi a partidului. Ori la sfârşitul săptămânii trecute, deputatul Florin Ţurcanu, nu era prezent în judeţ, pentru a semna eventualele cereri. Pentru a calma situaţia, liderul judeţean Florin Ţurcanu a semnat pe loc derogări, pentru a permite celor nemulţumiţi să voteze.
Bursuc a luat 84 de voturi din 96
Adunarea generală de alegeri a PNL de la Dorohoi a durat mai bine de patru ore, din care trei procesul de votare şi numărarea voturilor. Conform rezultatelor finale, Constantin Bursuc, singurul candidat de altfel înscris pentru funcţia de preşedinte, a obţinut 84 de voturi din cele 96 valabil exprimate. Cu alte cuvinte, el a fost votat de ceva mai bine de jumătate din numărul total de 156 de membri activi ai organizaţiei dar din care, la vot au fost prezenţi doar 96.
Din Biroul Politic Local, compus din 19 membri titulari şi trei supleanţi, fac parte, Marius Anton (71 de voturi), Mihai Axinte (54 de voturi), Iulian Azoiţei (61 de voturi), Valentin Borcea (50 de voturi), Alexandru Bordiciuc (44 de voturi), Cătălin Burciu (48 de voturi), Nelu Ciornei (28 de voturi), Alin Sorin Clim (50 de voturi), Carmen Cojocariu (52 de voturi), Mugurel Diaconu (48 de voturi), Ioan Găleată (50 de voturi), Lica Grămescu (46 de voturi), Cătălin Hîj (32 de voturi), Marius Ionescu (37 de voturi), Daniel Irimia (53 de voturi), Luminiţa Mandache (44 de voturi), Petru Nechita (50 de voturi), Petru Parascan (59 de voturi), Iulian Pavăl (50 de voturi), Constantin Timingeriu (58 de voturi), Lucian Topalagă (50 de voturi) şi Maria Zegrea (51 de voturi).