Alegerile locale din acest an au fost unele atipice aproape din toate punctele de vedere. Marți, 29 septembrie 2020 încă nu se știe noul primar de la Botoșani iar Biroul Electoral de Circumpscripție Municipală Botoșani este practic bombardat de contestații.
Pentru prima dată în istoria postrevoluționară, voturile dintre principalii competitori la funcția de primar a orașului sunt atât de reduse încât pot răsturna rezultatul anunțat în prima etapă. Și cel mai probabil că noul primar va fi stabilit de instanța de la Tribunalul Botoșani.
Mai mult, în ziua de marți, nici la Biroul Electoral al Circumpscripției Municipale și nici la Biroul Electoral Județean Botoșani nu sunt gata rezultatele parțiale ale voturilor exprimate la alegerile locale.
La Municipiu au fost înregistrate probleme la Secția 83 care a fost amenajată la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga și unde nu au putut fi introduse procesele verbale în sistem. Abia astăzi s-ar fi reușit acest lucru iar în aceste momente s-ar aștepta o aprobare de la București. Abia ulterior se vor centraliza și rezultatele parțiale pe municipiu.
De asemenea, în termenul legal de 24 de ore au depus contestații și au solicitat renumărarea voturilor anulate USR Botoșani și ALDE. În aceste momente membrii BECM discută contestațiile care urmează a fi supuse votului. La acest moment nici măcar nu se cunoaște numărul total al voturilor anulate, din secțiile de pe raza municipiului.
Și candidatul independent la Primăria Botoșani, Cătălin Silegeanu intenționează să depună contestații prin care solicită renumărarea voturilor în toate cele 86 de secții de votare din municipiul Botoșani. De asemenea, dorește răspunsuri despre situația de la Colegiul Economic unde în ziua votului, în jurul orei 14:00, procesul de vot a fost suspendat iar alegătorii nu au mai fost lăsați să-și exercite dreptul constituțional.
Nici la Biroul Electoral Județean (BEJ) nu s-a efectuat centralizarea totală a proceselor verbale din secțiile de votare și astfel că nici la nivel de județ încă nu există rezultate parțiale. Potrivit unor informații mai degrabă neoficiale la Ungureni și Nicșeni există în continuare probleme după ce aceste circumpscripții nu obțin cheia pentru introducerea rezultatelor în sistem. Adică numărul de buletine de vot primite nu corespunde cu voturile exprimate. Și la BEJ sunt depuse contestații pentru primării din județ unde de asemenea s-ar cere renumărarea voturilor.
Atât la Municipiu cât și la Județ membrii birourilor electorale evită să ofere informații la acest moment, din motive care țin de problemele legate de sistem sau contestațiile prin care se dorește renumărarea voturilor pentru Primărie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024