Alergătură cu jandarmi, bătuți, reținuți și obscenități la festival - VIDEO
Dincolo de spectacolele reușite din acest an la Summer Fest 2013 în spatele scenei sau a publicului aflat în etaz, unii dintre botoșăneni nu au reușit să se bucure de distracția pusă la dispoziție de organizatori și au avut nevoie fie de ajutoarele medicilor, fie să fie liniștiți de organele de ordine.
Spre deosebire de primele trei, ultima seară a avut și o serie de momente nedorite care au făcut ca din rândurile publicului botoșănean care a fost de nota 30 și apreciat de artiștii naționali care s-au tot perindat pe scenă să se evidenţieze şi uscăturile. Primul incident s-a petrecut în debutul concertului lui Puya când cineva a aruncat pe scenă o roşie învelită într-un şerveţel pentru ca ulterior din faţă să fie aruncat un pet gol de bere care nu a ajuns însă până la artist.
Astfel de gesturi a căror autori s-au pierdut în noianul de feţe nu au fost singulare, un botoşănean alegând să-şi arate sentimentele negative în mod făţiş. Tânărul, urcat pe umerii unui amic, i-a arătat continuu lui Puya degetele mijlocii de la ambele mâini în speranţa că va fi observat cu siguranţă. Au făcut-o jandarmii care l-au urmărit prin mulţime. Gestul botoşăneanului nu l-a afectat însă pe artist. „Ei acum, ştii ce, nici nu caut să mulţumesc pe toată lumea, nu pot să mulţumeşti, dar aşa dacă aş face o proporţie cred că 99% m-au plăcut. Nici măcar 1% nu a reprezentat tipul acela”, a comentat Puya incidentul.
Câteva momente mai târziu un alt tânăr a fost scos din mulţime de jandarmi cel mai probabil pentru că afişa un comportament negativ. El a fost percheziţionat de organele de ordine şi îndepărtat imediat din apropierea scenei. Un altul bătut şi aflat în stare de şoc s-a baricadat într-o ambulanţă SMURD solicitată la festival pentru un cardiac. „Am venit pentru o persoană cardiacă însă în ambulanţă avem un băiat bătut şi o altă persoană căzută” , a explicat un asistent de pe autosanitară. Personalul medical a mai menţionat că ar fi primit informaţii cu privire la un bărbat care ar fi căzut în vegetaţia din spatele fostei băi centrale însă întuneric şi îmbulzeală fiind, şansele ca acesta să fi fost găsit erau reduse.
CITEŞTE:
Puya, concert la Botoşani cu gândul la Antonia – GALERIE FOTO&VIDEO