Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben pentru întreaga țară, începând de marți dimineață.
Avertizarea meteo este valabilă marți, 18 mai, de la ora 6:00 până la ora 23:00.
Se vor înregistra intensificări susținute ale vântului, cantități de apă însemnate.
Astfel, pe parcursul zilei de marți (18 mai) vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70...80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h.
Vor fi afectate zonele: Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului.
În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024