Doi interlopi celebri închişi la Penitenciarul Jilava pregătesc un război sângeros chiar în spatele gratiilor! Gardenii sunt deja în alertă maximă şi au luat măsuri extreme ca să prevină conflictul care arde mocnit.
Este vorba despre Radu Roşca şi Robert Nica, doi foşti lideri ai grupării Sportivilor, care de ani buni au controlat, cot la cot, lumea interlopă din sectorul 4, dar şi din localităţile învecinate. De altfel, cei doi au fost închişi împreună, după ce au fost condamnaţi definitiv după un proces care a durat aproape zece ani. Surse din cadrul Administraţiei Penitenciarelor au dezvăluit, că între cei doi deţinuţi a izbucnit un conflict generat de o presupusă datorie pe care Roşca consideră că o are la el Robert Nica. Acesta ar considera că fostul său camarad are să-i dea 30.000 de euro, bani care i s-ar cuveni în urma comiterii unor violenţe de stradă ce au avut loc cu puţin timp înainte ca cei doi să fie încarceraţi. Pentru că Nica i-ar fi plătit deja lui Roşca 10.000 de euro, sumă pe care ar fi considerat-o suficientă, a refuzat să achite restul de bani. În aceste condiţii, Radu Roşca ar fi început să strige printre gratiile ferestrei, cât îl ţine gura, ameninţări groaznice la adresa lui Nica.
Ca urmare, reprezentanţii închisorii au fost nevoiţi să măsuri urgente, aşteptându-se chiar şi la o revoltă, mai ales că cei doi au în închisoare o mulţime de locotenenţi care le ascultă orbeşte ordinele şi care sunt dispuşi să comită pentru ei fapte de orice natură. Sursele citate au spus că personalul închisorii are grijă ca cei doi şi găştile dirijate de aceştia să nu se întâlnească niciodată. Ei sunt programaţi separat pentru ieşirile în curtea penitenciarului, la sala de sport, la vizită sau la magazin, iar oamenii pe care îi controlează sunt monitorizaţi pas cu pas.
Sursă: Spynews
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile