Agenția Națională de Meteorologie a emis noi alerte meteorologice care vizează și județul Botoșani.
Astfel, în mai multe județe ale Moldovei, vor fi înregistrate intensificări ale vântului, Codul Galben fiind valabil în perioada 5 ianuarie, ora 09:00 – 06 ianuarie, ora 06:00.
În intervalul menționat, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.
În țară, de asemenea vor fi înregistrate intensificări ale vântului, precipitații mixte și ninsori în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 – 6 ianuarie, ora 22:00.
Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.
Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș.
Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.
(FOTO - Facebook)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024