Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de caniculă şi disconfort termic, valabilă până duminică noaptea, în cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi de podiş, iar duminică pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi local în Moldova şi Transilvania.
"Vremea va fi călduroasă, caniculară sâmbătă (19 august) în cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi de podiş, iar duminică (20 august) pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi local în Moldova şi Transilvania. Se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35...36 de grade, iar în extremitatea de sud a ţării, cu totul izolat, 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi, local, în special în regiunile sud-vestice şi sudice", transmite ANM.
În noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice şi nord-vestice, iar luni (21 august) şi în restul teritoriului vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
S-a votat: Primăria organizează petrecere de Revelion cu spectacole în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024