Iulian Călin, arbitrul meciului Academica Clinceni-Sepsi, 1-0, disputat miercuri în cadrul etapei a VII - a a play-out-lui Ligii 1, a fost depistat cu Covid-19. O primă consecință este că unul dintre asistenţii săi de la acel joc, Mircea Grigoriu, nu mai poate fi prezent la întâlnirea din această seară, FCSB-FC Botoşani, deoarece a fost plasat în izolare.
În locul său a fost desemnat Adrian Ghinguleac (foto primul din dreapta, cu tricou verde).
”Suntem în legatură permanentă cu Comisia Centrală a Arbitrilor. Arbitrul delegat la meciul de diseară (n.r. asistentul Mircea Grigoriu) este izolat şi va fi înlocuit de un alt arbitru. În acest moment nu se pune problema amânării vreunui meci din Liga 1, cât timp nu avem niciun club implicat în vreo ancheta epidemiologică. Pentru a fi considerat contact, potrivit legislaţiei din România, trebuie să fi stat faţă în faţă la o distanţă mai mică de 2 metri pentru cel puţin 15 minute. Ceea ce nu se întâmplă în cazul interacţiunii dintre arbitri si jucători în cazul unui meci de fotbal”, a spus la Digisport Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Acesta și-a exprimat opinia că ca ar fi fost mult mai bine ca arbitrii să se testeze şi ei cu două zile înainte de meciul la care sunt delegaţi, asa cum se întâmplă în cazul observatorilor LPF, şi nu din 14 în 14 zile, aşa cum a stabilit comisia medicala a FRF.
FCSB – FC Botoșani, meci din cadrul etapei a VI -a din play-off – ul Ligii 1, se joacă sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe Arena Națională.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024