În urma apelului de proiecte lansat de Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, 17 unități administrativ-teritoriale din județ au depus cereri de finanțare pentru construirea și amenajarea centrelor de zi din sistemul de protecție a copilului, ce au ca misiune prevenirea separării minorului de familie.
Proiectele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea totală alocată la nivel național fiind de 50.270.000 euro.
„Așa cum a transmis și ministrul familiei, doamna Gabriela Firea, aceste centre sunt esențiale pentru prevenirea separării copilului de familie. Prin aceste investiții gestionate de Ministerul Familiei se asigură resursele financiare de care au nevoie copiii din familiile vulnerabile, în special din mediul rural și urban mic, pentru integrarea și creșterea accesului la servicii medicale și educaționale, dar și de consiliere și orientare a părinților acestora, fiind vorba de activități complementare celor din familie.”,
a declarat deputatul Alexandra Huțu
La nivel național au fost depuse 185 de cereri de finanțare, termenul estimat pentru evaluarea documentelor depuse de primării fiind de aproximativ 2 luni. Ulterior, Ministerul Familiei va publica lista finală a celor 150 de centre ce vor fi înființate și care vor asigura accesul la servicii sociale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa pentru un număr de maxim 4 500 de copii din întreaga țară.
„Este foarte important acest program al realizării centrelor de zi, deoarece prin intermediul acestora se oferă sprijin familiilor vulnerabile pentru a-și putea păstra copiii acasă. La fel ca fiecare botoșănean, îmi doresc ca toate cele 17 proiecte depuse de primăriile din județ să fie selectate în urma evaluării, pentru că așa câteva sute de copiii botoșăneni și familiile acestora vor beneficia de sprijin considerabil, în interesul şi pentru bunăstarea copilului”,
a completat deputatul botoșănean.
Cele 2 orașe și 15 comune din județul Botoșani care au depus cereri de finanțare sunt: Darabani, Flămânzi, Broscăuți, Concești, Corni, Coșula, Cristești, Drăgușeni, Frumușica, George Enescu, Hilișeu-Horia, Hudești, Mihălășeni, Nicșeni, Păltiniș, Todireni și Trușești.
Valoarea maximă care poate fi alocată per proiect din PNRR poate fi de 330.000 de euro sau 484.000 de euro, în funcție de necesitățile fiecărei localități și lucrările înscrise în fiecare proiect.
(Comunicat PSD Botoșani)
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024