„PSD se ține de cuvânt și a reușit să obțină acordul coaliției de guvernare și alocările financiare pentru implementarea efectivă a programului național prin care cuplurile și femeile singure care nu pot avea copiii din cauza infertilității să fie susținute de stat.
Cel mai important este să stimulăm natalitatea în România prin orice mijloace, având în vedere declinul demografic accentuat, precum și sporul natural negativ din ultimii ani. În urma aprobării acestui program se va majora exponențial numărul de proceduri de fertilizare pe fiecare județ, de la circa 10 la 250 de proceduri, ceea ce va reprezenta un imbold semnificativ pentru creșterea numărului de nașteri”, a declarat deputatul Alexandra Huțu.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat că în ședința de astăzi, Guvernul a adoptat Hotărârea, inițiată împreună cu Marius Budăi, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, care prevede acordarea sumei de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor necesare obținerii unei sarcini pentru fiecare cuplu sau femeie singură. Până la final de an vor fi suportate 2500 de proceduri, iar pe tot parcursul anului viitor se vor deconta până la 10.000.
”Dacă în urmă cu două luni făceam un apel către mamele din familiile vulnerabile cu nou-născuți să acceseze programul lansat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care prevede un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală, acum le transmit femeilor din județul Botoșani, care doresc să devină mame și nu au reușit, iar soluția o reprezintă procedurile de fertilizare, să se înscrie în acest program național pentru a beneficia de sumele necesare pentru realizarea acestora. Îmi iau angajamentul ca în momentul în care va fi finalizat și publicat Ordinul comun de ministru al Familiei și al Muncii cu normele de aplicare pentru acest program să le promovez public și să organizez acțiuni de informare la nivelul comunităților locale alături de reprezentații unităților administrativ teritoriale”, a subliniat deputatul social-democrat.
Comunicat PSD Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024