Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a solicitat ministrului Mediului urgentarea programului Rabla pentru sobe. Asta deoarece aproape jumătate din gospodăriile din România se încălzesc cu lemne, 80% în mediul rural și restul în mediul urban.
„Este știut faptul că sobele vechi, convenționale, au un randament de aproximativ 20%. Este important să fie lansat cât mai repede acest program, pentru ca cetățenii să-și înlocuiască sobele cu unele care să aibă o eficiență crescută, prin care să se asigure un randament de minim 80%. Se vor reduce așadar și costurile oamenilor, pentru că astfel de sisteme de încălzire consumă mai puțin lemn. Atât botoșănenii cât și ceilalți cetățeni din țară care se încălzesc acum cu sobe au nevoie de soluții concrete și eficiente pe termen lung pentru a reduce dependența încălzirii de lemne de foc. Eu voi susține necondiționat orice măsură menită să asigure confortul termic al populației din mediul rural și al comunităților vulnerabile”,
a susținut Alexandra Huțu.
Problematica lemnului de foc și a încălzirii populației în sezonul rece a fost una recurentă pentru Alexandra Huțu în tot mandatul de parlamentar, fie că a fost vorba de identificarea unor mecanisme funcționale pentru deblocarea pieței lemnului de foc, fie de asigurarea necesarului de lemne de foc din pădurea proprietate privată a moștenitorilor care nu au încă succesiunea dezbătută.
„După ce am explicat în mai multe rânduri situația apărută în localitățile botoșănene, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis clarificări către toate gărzile forestiere, iar oamenii au putut beneficia de lemnele de foc din pădurile pe care le au în posesie. Iar pentru a veni în sprijinul întregii populației a României, deci și a botoșănenilor, am susținut și am votat anul acesta inițiativa legislativă a PSD prin care a fost redusă la 5% cota TVA pentru lemn de foc, rumeguș, pelete și brichete din lemn, atât pentru persoanele fizice cât și pentru școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială”,
a subliniat deputatul social-democrat
Pentru că încălzirea populației reprezintă o necesitate de viață, iar anul acesta a apărut o nouă problemă pe care botoșănenii au reclamat-o public, aceea că prețul la lemnul de foc a început să crească fără justificare, deputatul botoșănean a solicitat oficial Ministerului Mediului soluții pentru a împiedica escaladarea acestei probleme.
Reamintim că PSD a susținut în cadrul Coaliției de guvernare și s-a adoptat acordarea de carduri de energie, prin care statul sprijină persoanele vulnerabile cu o subvenție de 1400 de lei pentru compensarea prețurilor la energie, aici incluzându-se și achitarea facturilor pentru lemne de foc, pelete și alte materiale de încălzire. Cardurile de energie completează astfel sprijinul lunar prevăzut de OUG nr. 70/2011 pentru protejarea populației în sezonul rece.
(comunicat PSD Botoșani)
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024