Adolescenta din Botoșani mărturisește că înainte de accident nu știa cât de puternică este, de fapt.
Avea să fie primul miracol din povestea adolescentei de 15 ani, artistă în ansamblul folcloric „Flori de Măr” din Botoșani, care a impresionat întreaga țară.
Astăzi, Alexia trăiește, dincolo de contextul dureros, una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, scrie Gândul.
Alexia are acum brațe și visuri noi, o a doua șansă la viață, pe care și-a propus s-o fructifice din plin. Alexia zâmbește din toată inima și face ceea ce îi place cel mai mult. Să fie pe scenă și să cânte.
A scos deja primul ei videoclip, cu piesa „Gândul”, extrem de apreciată și vizualizată de oamenii care au îndrăgit-o pe Alexia și care i-au lăsat multe mesaje de încurajare și de laudă. Și este doar începutul călătoriei muzicale. Cel de-al doilea videoclip filmat, „Limonada”, este în Albania la montaj.
Alexia mărturisește, că nici ea nu știa până la accident câtă putere are, dar și câtă forță în a-și urma visurile. Nu ar fi vrut să descopere asta printre atâta suferință, dar consideră că acum este mai puternică decât niciodată și mai matură în a-și contura și urma drumul.
Chiar după ce a trecut prin clipe cumplite și prin dureri greu de imaginat, Alexia a rămas optimistă și încrezătoare, iar mesajul ei pentru cei care o urmăresc este să se bucure de tot ce au în viață.
„Să treacă mereu peste lucrurile grele, să țină capul sus mereu și să zâmbească, să se bucure de tot ce au în viața lor, indiferent cât de greu este. Să știe că mereu vor veni vremuri mai bune”,
spune adolescenta.
După accidentul din decembrie, au urmat momente grele, dar medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au reușit să facă o minune și să-i replanteze cu succes ambele brațe amputate.
Intervenția din sala de operație a fost un maraton de 20 de ore, după cum spunea medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului ”Sfânta Maria”. Fiecare manevră a fost extrem de atent gândită, astfel încât totul să fie în beneficiul Alexiei.
Alexia este mai plină de viață și mai bucuroasă ca oricând. Împreună cu familia ei, pe care a avut-o mereu alături în această grea încercare, își construiește încet, dar sigur, drumul spre inimile celor care îi apreciază muzica și care sunt inspirați de povestea ei.
„Acum sunt foarte bine, mult mai bine decât eram înainte. Recuperarea merge foarte bine și mă bucur foarte mult că evoluez. Apropo de muzică, sunt foarte bucuroasă că am reușit să lansez piesa, că are succes și că lumea este alături mine. Am înregistrat mai multe piese și abia aștept să le distribui și lumea să le asculte și să se bucure de ele.M-a inspirat prin ce trece lumea, adică, de exemplu, o despărțire. Mai ales acum, toți adolescenții trec printr-o despărțire și cred că se regăsesc în această piesă. Și nu doar atât, prin tot ceea ce trec în viață, prin ce am trecut eu”,
a spus Alexia.
Alexia susține că multe lucruri s-au schimbat în viața e i în ultimele luni. A învățat zi de zi lecția răbdării, pentru a putea din nou să-și refolosească brațele. A înțeles că șansa la o nouă viață primită după accident merită tot efortul ei și așteptarea.
Din suferință a descoperit însă și oportunități noi, de care vrea să se bucure. Iubește muzica din toată inima, iar lumina reflectoarelor nu o sperie. Dimpotrivă.
Alexia își dorește să urmeze Conservatorul și să învețe cât mai multe despre muzică. Ariana Grade, Alina Eremia și Andra sunt cântărețele care o inspiră.
„Nici eu nu știam că în mine există atâta putere și asta este de la Dumnezeu. M-a schimbat în multe feluri. Am simțit lucruri care m-au schimbat în comportamentul meu, în viața de zi cu zi. Mi-am dat seama de anumite lucruri și m-a ajutat să văd toate oportunitățile pe care le am acum, chiar dacă nu am vrut să le am în acest fel, totuși trebuie să mă bucur că sunt bine. Am avut 11 operații și aș mai avea doar o intervenție, pentru a scoate broșele pe care le am în mâna stângă, dar asta va fi mult mai încolo. Acum sunt pe recuperare, încep să le folosesc, mâna drepta o pot folosi, am început să mănânc singură, să fac lucruri singură. La fel și mâna stângă, am început să o simt mai bine, o și mișc încet-încet. Evoluez pe zi ce trece. Mă bucur foarte mult că oamenii mă îndrăgesc și că îi pot ajuta să treacă prin anumite lucruri, pentru că și ei au văzut că și eu am trecut. Îmi doresc să fac Conservatorul, să învăț mai mult despre muzică. Îmi doresc să merg pe calea asta. Ies cu prietenii în oraș, citesc mult, mi-am cumpărat cărți, mă bucur de timpul liber”,
povestește adolescenta.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024