Câteva zeci de membri ai Alianței Dreapta Unită (ADU) au pornit duminică după-amiază pe străzile municipiului Botoșani, dând startul, astfel, campaniei de colectare a celor câteva mii de semnături pe care botoșănenii și-au propus să le strângă pentru a asigura participarea alianței de dreapta la alegerile din 9 iunie.
În ciuda eforturilor actualei puteri de a bloca Alianța Dreapta Unită, astfel încât aceasta să nu poată participa la scrutinele din iunie, botoșăneni din cele trei partide-partenere au înfruntat frigul, vântul și ploaia mocănească pentru a arăta că la Botoșani alianța deja funcționează și că este pregătită de confruntările electorale.
30 de membri ai Uniunii Salvați România, ai Partidului Mișcarea Populară și ai Forței Dreptei din Botoșani s-au alăturat în această primă acțiune a alianței, startul campaniei fiind pornit duminică în întreaga țară, de către toate filialele județene ale celor trei partide.
La Botoșani primele semnături au fost strânse pe Calea Naționalul și pe pietonalul Unirii, campania urmând să continue și la corturile ce au fost montate, sau vor fi instalate în perioada următoare, în câteva puncte ale județului.
Pentru ADU a început, deja, o perioadă dificilă, în care Partidul Comasat din România, PSDNL, face tot posibilul pentru a anihila orice voce și orice forță democratică ce îi pune în pericol eforturile de a rămâne agățată de putere pentru a-și conserva privilegiile proprii și incompetența. Românii pot alege, însă, prin intermediul Alianței Dreapta Unită, oameni ce pot aduce dezvoltarea și modernizarea României și a comunităților din care fac parte.
Participarea ADU la alegerile din acest an este esențială pentru păstrarea României pe traseul său pro-european, pentru salvarea democrației românești - greu încercată atât de actuala putere, cât și de partidele extremiste ce își fac loc pe scena politică din întreaga țară.
(Comunicat USR Botoșani)
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024