Liberalii au definitivat listele pentru alegerile parlamentare, iar acum a venit vremea analizelor. Prim-vicepreședintele PNL, Andreea Paul, torpilează conducerea PNL și pe Alina Gorghiu pentru că nu și-au respectat promisiunea de a impune minim 30% femei pe liste. Andreea Paul face parte din grupul celor care candidează pe un loc neeligibil. Ea deschide lista la Senat, la Satu Mare, un loc considerat neeligibil.
Andreea Paul nu este singura care a criticat procentul mai mic decât cel asumat de femeie pe lista PNL. Lucia Varga a demisionat din funcția de președinte al Organizației de Femei pentru că nu erau suficiente femei pe listă și pregătea o petiție înaintată de femei către conducerea PNL. După ce i s-a găsit un loc eligibil la Constanța, întregul scandal a fost înăbușit.
”Este lăudabil că PNL nu are pe lista sa de candidați pentru Parlamentul României niciun inculpat în vreun dosar penal.
Din păcate, în rândul celor 181 de candidați dezirabili ai PNL pentru Camera Deputaților și Senat, doar 21% sunt femei, iar 79% sunt bărbați. Mai bine decât în trecut, dar mult sub cele asumate. Pentru că multe dintre aceste doamne sunt pe locurile semi-eligibile, de pe acum știm că procentul de reprezentare a femeilor va cădea sub 20% în grupul parlamentar liberal.
Or proiectul de lege pe care l-am depus în Parlament, asumat de către PNL, impune minimum 30% femei și la fel pentru bărbați.
În 16 județe ale țării și în Diaspora nu avem nici o femeie candidată liberală pe locuri eligibile sau semi-eligibile. E vorba de: Alba, Botoșani, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sălaj, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Astăzi, avem 11% femei în Parlamentul României, sub media mondială de 22% și sub media europeană de 30% în statele membre, respectiv sub 37% în Parlamentul European, sub Guvernul României cu 38% (în rândul miniștrilor) și sub Administrația Prezidențială cu 43% (consilieri prezidențiali și consilieri de stat).”, scrie Andreea Paul. (Ziua News)
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024