S-a inițiat un proiect de lege în acest sens.
Marcel Ciolacu, alături de alți patru parlamentari ai PSD, au depus astăzi la Parlament un proiect de lege care prevede că profesorii și educatorii vor primi un stimulent de risc de 2.000 de lei lunar, pe durata stării de alertă și a stării de urgență.
Totodată, conform proiectului, personalul nedidactic ar urma să primească 1.500 de lei pe lună.
"Articolul I. (1) - Cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul de stat vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.
(2) - Stimulentul de risc acordat conform aIin. (1) nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv a contribuției asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Proiectul să fie votat cât mai rapid
Art. II. În termen de 15 de zile de la dată intrării în vigoare a prezenței legi, Guvernul va emite normele de aplicare ale prezenței legi", se arată în propunerea legislativă.
Totodată, a fost solicitată procedura de urgență pentru ca proiectul să fie votat cât mai rapid, scrie Observator.
"Decizia celor care au iniţiat acest proiect a fost ca cadrele didactice să beneficieze de un stimulent de 2.000 de lei lunar, iar personalul didactic auxiliar şi personal nedidactic, 1.500 de lei lunar. Menţionez faptul că de aceste stimulente vor beneficia şi cei care vor face cursurile fizic la şcoală, dar şi cei care vor face cursurile online. Explicaţia este una foarte simplă, Guvernul a eşuat în a pune la dispoziţia dascălilor instrumentele necesare pentru începere în siguranţă a anului şcolar, iar în regim de urgenţă credem că dascălii, dar şi personalul auxiliar au nevoie de aceste stimulente pentru a-şi achiziţiona până la urmă acele rechizite de care au nevoie, pentru a-şi asigura dezinfectanţii, măştile", a declarat Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD
Acesta a precizat că un profesor care predă câteva ore are nevoie de mai multe măşti de protecţie pe zi, iar cei care predau online trebuie să facă cursuri de instruire, scrie Observator
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024