Jandarmii botoșăneni au amendat un bărbat de 37 de ani care a făcut grătar în Centrul Vechi.
Grătarul aprins pe trotuar duminică seară, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, i-a adus unui bărbat în vârstă de 37 de ani o amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei.
Într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani se menționează că acțiunea a fost a aplicată de un echipaj de jandarmerie pentru nerespectarea prevederilor Legii picnicului, spațiul public din zona respectivă nefiind un loc autorizat în acest sens.
Alți trei botoșăneni au fost depistați de jandarmi în aceeași zonă, în timp ce consumau băuturi alcoolice și, fără să le pese de normele conviețuirii sociale civilizate, țipau fără motiv și proferau injurii.
De asemenea, în același loc, dar câteva ore mai târziu, jandarmii au amendat cu 500 de lei un bărbat care asculta muzică cu intensitate mare la sistemul audio din dotarea autovehiculului proprietate personală, cu toate că era trecut de miezul nopții și locuitorii din apropiere doreau să se odihnească, dar nu puteau din cauza zgomotului.
De altfel, efectivele de jandarmerie care au acționat în acest sfârșit de săptămână, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au aplicat sancțiuni contravenționale însumând peste 10000 de lei, cu mențiunea că multe dintre cazurile de tulburare a ordinii și liniștii publice au avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Aducem la cunoștința cetățenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice neautorizate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
De asemenea, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice, se sancționează cu aceeași amendă, precum și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024