Agentul economic a fost sancționat cu 50.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor.
În cursul zilei de miercuri, 10 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și cu specialiștii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani, au organizat o acțiune pentru verificarea modului de gestionare a deșeurilor, promovarea prevenirii și reducerii generării de deșeuri de către service-urile auto și atelierele de dezmembrări auto, din zona municipiului Dorohoi.
Astfel, în cadrul activității desfășurate, la un punct de lucru al unei societăți comerciale de profil, s-a constatat faptul că nu deținea o evidență cronologică lunară privind deșeurile periculoase sau nepericuloase, nu avea clasificate deșeurile generate din activitate sau deșeurile rezultate în urma dezmembrării autoturismelor și acestea nu erau depozitate în locuri special amenajate, conform normelor în vigoare.
În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul deșeurilor.
Un tânăr botoșănean a produs un accident după ce a crezut că e o idee bună să se urce la volan băut
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Iarna reducerilor la Aurora Multimarket – Economisește până la -60%!
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Prins băut la volan după ce a avariat o mașină: CE alcoolemie avea bărbatul
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile