Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, 09 martie 2010 un cetăţean român care transporta 90 litri de alcool, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Băuturile alcoolice urmau a fi comercializate pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la aproximativ 1.100 lei. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 1000 lei.
Ieri, pe raza localităţii Hudeşti, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Darabani, a oprit pentru control un autovehicul înmatriculat în Suceava. În portbagajul maşinii, poliţiştii de frontieră au observat mai multe sticle de băuturi alcoolice.
Conducătorul auto, Gabriel L., de 34 de ani, din judeţul Suceava, nu avea documente de provenienţă pentru cantitatea de 90 de litri alcool pe care o transporta, declarând că intenţiona să comercializeze băuturile alcoolice în localitatea Hudeşti.
În consecinţă, lucrătorii noştri au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, întreaga cantitate de alcool fiind ridicată în vederea confiscării.
Asigurăm populaţia că vom continua să întreprindem, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile