Sâmbătă, 08.05.2010, în jurul orelor 12.30, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, se afla în serviciu de ordine publică în zona centrală a oraşului.
La un moment dat, jandarmii au observat în apropierea unei instituţii bancare de pe strada Calea Naţională, doi bărbaţi, ce încercau să oprească toate persoanele care treceau pe lângă ei, totodată arătându-le ce aveau într-o geantă…
Apropiindu-se de cele două persoane, jandarmii au constatat că aceştia, încercau să convingă trecătorii din zonă, că ei sunt nişte vânzători de ,,bună credinţă” şi că au nişte drujbe ,,originale” spre vânzare la nişte preţuri de nimic …
În privinţa bunei credinţe, jandarmii s-au convins de acest lucru, în momentul când le-au solicitat celor doi, actele de provenienţă sau orice alt act justificativ pentru marfa oferită spre vânzare, singurul răspuns primit din partea acestora fiind doar nişte strângeri din umeri …
B. Vasile şi B. Viorel ambii având domiciliul în judeţul Galaţi au declarat că ,,cele două drujbe nu sunt chiar originale” şi nici acte pentru ele nu au , fapt pentru care cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 1 000 lei fiecare, conform Legii nr.12/1990, iar drujbele le-au fost ridicate în vederea confiscării.