Urmare a verificărilor dispuse de către prefectul Dan Nechifor în şedinţa Comisiei de dialog social, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani a efectuat un control la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor , Popăuţi - Botoşani, unde s-au constatat mai multe deficienţe:
Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Control Relaţii de Muncă au constatat următoarele:
Beneficiarul nu a prezentat inspectorilor de muncă registrul de zilieri, la data controlului inopinat. Fapta constituie contravenţie, iar unitatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 6.000 lei.
Din verificarea pontajelor pe lunile februarie şi martie 2016, s-a constatat că angajatorul nu respectă prevederile referitoare la acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive. Fapta constituie contravenţie, unitatea fiind sancţionată cu amendă în valoare de 1.500 lei.
Din confruntarea fişelor de identificare completate de salariaţi, cu ocazia controlului inopinat, cu pontajele întocmite de angajator, rezultă o neconcordanţă între orele de muncă prestate de salariaţi şi evidenţa din pontaje. Fapta constituie contravenţie unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Din verificarea raportului REVISAL, s-a constatat că angajatorul a transmis la I.T.M. ulterior controlului anterior, în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, fără respectarea termenului legal, contractele de muncă a trei salariaţi. Fapta constituie contravenţie, unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Angajatorul nu are întocmite pentru salariaţi, la data controlului, certificate medicale care să ateste că persoanele în cauză sunt apte pentru prestarea muncii pentru care au fost angajate, drept pentru care s-a dispus intrarea în legalitate, măsură cu caracter permanent începând cu data controlului.
Din verificarea prin sondaj a dosarelor, s-a constatat că angajatorul nu deţine fişe de aptitudini care să ateste că persoanele angajate sunt apte pentru prestarea muncilor pentru care au fost angajate. De asemenea parte din fişele de post nu sunt modificate prin act administrativ de conducătorul unităţii , ori din discuţiile purtate cu salariaţii rezultă că, o parte din aceştia, ar presta şi alte activităţi, care nu sunt precizate în contractele individuale de muncă sau în fişa postului şi care nu au fost atribuite prin încheierea de acte adiţionale la contractele de muncă sau acte administrative. S-a dispus respectarea prevederilor măsură cu caracter permanent, începând cu data controlului.
Din verificarea contractelor de muncă a fost constatată stipularea unei clauze contrare prevederilor legale în vigoare, privind durata muncii. S-a dispus intrarea în legalitate, măsură cu caracter permanent, începând cu data controlului.
Angajatorul nu figurează la data controlului cu contract colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la I.T.M. Botoşani. S-a dispus ca măsură începerea negocierilor în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
S-a constatat netransmiterea în termenul legal în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, fiind dispusă ca măsură cu caracter permanent, respectarea prevederilor legale.
Astfel, au fost dispuse de către inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Control Relaţii de Muncă două amenzi în valoare totală de 7500 lei, două avertismente şi măsuri de remediere cu caracter permanent, de la data controlului.
În ceea ce priveşte Securitatea şi Sănătatea în Muncă, inspectorii de muncă au constatat următoarele deficienţe:
Angajatorul nu a informat în scris gravida asupra rezultatelor evaluării riscurilor la care poate fi expusă la locul de muncă, a măsurilor care trebuie luate referitor la securitatea şi sănătatea în muncă. Fapta constituie contravenţie, iar unitatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.500 lei.
Angajatorul nu a luat măsuri pentru supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor prin examene medicale efectuate de medicul de medicina muncii, la angajare şi periodic. Fapta constituie contravenţie, iar unitatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 8.000 lei.
Angajatorul nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea unor temperaturi adecvate organismului uman, în laboratorul de chimie şi în alte încăperi ce conţin posturi de lucru. Fapta constituie contravenţie, unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Angajatorul nu a solicitat I.T.M. Botoşani eliberarea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Fapta constituie contravenţie, unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Angajatorul nu a luat măsuri pentru furnizarea către ITM a listei cu substanţele şi preparatele chimice periculoase pe care le deţine. Fapta constituie contravenţie, unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Nu au fost stabilite prin fişa postului atribuţiile şi răspunderile ce revin lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, până la data de 20.05.2016, unitatea fiind sancţionată cu avertisment .
Instruirea periodică în domeniul securităii şi sănătăţii în muncă nu s-a făcut pe baza unei tematici întocmite de către angajator. S-a dispus întocmirea tematicii de instruire până la data de 20.05.2016, unitatea fiind sancţionată cu avertisment.
Astfel, au fost dispuse de către inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă două amenzi în valoare totală de 10.500 lei, trei avertismente şi măsuri de remediere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate stațiunii de către inspectorii de muncă din cadrul compartimentelor Control Relaţii de Muncă şi Sănătate şi Securitate în Muncă ale Inspectoratului Teritoral de Muncă Botoşani, este de 18.000 lei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024