Unul din obiectivele prioritare declarate ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean în prima jumătate a anului l-a reprezentat combaterea introducerii ilegale în ţară, a traficului şi comerţului ilicit cu ţigări. Astfel, au fost organizate un număr mare de acţiuni şi verificări directe, au fost aplicate 2.101 sancţiuni contravenţionale în valoare de 707.680 lei şi au fost confiscate 2.973.240 ţigarete (reprezentând 148.662 pachete de ţigări) de provenienţă străină, comercializate sau expuse la comercializare de persoane neautorizate.
De asemenea, în urma activităţilor specifice desfăşurate au fost identificate cinci grupuri infracţionale formate din 53 persoane, faţă de un grup infracţional format din 8 persoane, care au comis 16 infracţiuni de contrabandă cu ţigări şi 53 infracţiuni de iniţiere sau aderare la un grup infracţional organizat, fiind declinată competenţa în vederea continuării cercetărilor în favoarea structurii de parchet competente.
Infracţiunile de contrabandă constatate şi declinate în favoarea DIICOT în perioada evaluată au crescut de la 5 la 16, comise de 12 şi respectiv 53 persoane.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024