Au fost aplicate într-un interval de doar trei ore.
Polițiștii botoșăneni încearcă să mențină un climat de liniște și în localitățile rurale unde uneori, rata de infracționalitate o depășește pe cea din mediul urban, pe fondul lipsurilor și a consumului excesiv de alcool.
Astfel, duminică, 6 august 2023, în intervalul orar 6:00 - 9:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 34 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.600 de lei.
Sancțiuni mai MARI pregătite pentru parlamentarii chiulangii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Schimbări anunțate în programul „Rabla”: CE mașini vor putea fi cumpărate
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Aproape 100 de firme inclusiv din Botoșani „se bat” pentru renovarea unui spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile