Sancțiuni de peste 38.000 de lei aplicate comercianților de carne.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au acționat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul producției, procesării cărnii și a produselor din carne.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 23 de agenți economici, din municipiul Botoșani, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 38.200 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice și de a respecta normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024