Au fost verificate peste 1.500 de persoane.
În perioada 14-15 aprilie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 74 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 20.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 64 au fost aplicate pentru nerespectarea obligativității de a purta mască de protecție în spațiile publice închise și deschise, iar 6 sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea în afara locuinței pe timp de noapte.
De asemenea, au fost verificate zilnic, peste 1500 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.
Astfel de acțiuni vor continua și acest sfârșit de săptămână, fiind vizate locurile aglomerate, mijloacele de transport în comun precum și alte locații de interes.
„Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile impuse de către autorități, să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție în toate spațiile închise sau deschise, pentru a nu se expune la riscuri!”,
IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024