Valoarea amenzilor este de 165.000 de lei.
În weekendul care a trecut, respectiv zilele de 28 și 29 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat, în sistem integrat, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, fiind organizate 11 acțiuni punctuale în acest scop. De asemenea, în aceeași perioadă s-a intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 165.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 26 de permise de conducere și 24 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, o persoana a fost reținută, fiind surprinsă în flagrant delict de către polițiști, iar două persoane au fost depistate sub influența substanțelor psihoactive.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024