Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea situațiilor de risc.
Miercuri, 9 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 30 de persoane și au fost controlate 28 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Dintre acestea, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, iar o sancțiune a fost aplicată pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.
(Sursa foto - Europa FM)
Clinica medicală privată unde scapi cel mai repede de durere cu un aparat revoluționar produs în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
A dispărut un bărbat cu probleme medicale, dacă l-ați văzut sunați la 112
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
„Prințul” Albert, jucătorul cu origini botoșănene care a debutat în Segunda la 16 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Marea recalculare a pensiilor: Șase botoșăneni norocoși primesc în plus câte 4.000 de lei pe lună
Gabriela Erdic
Jan 29, 2025
Poliția Locală dă drumul unul nou val de ridicări de mașini
Redacția Botoșăneanul
Jan 29, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile