Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți.
Despre cel care a rămas până astăzi drept ”amicul țăranilor”, marele Kogălniceanu spunea că ”a jucat un rol însemnat în țara aceasta” și că este ”o figură care va sta și în istorie”. Cuvintele au fost rostite în plenul Camerei, în ședința din 21 februarie 1887.
Pentru botoșăneni, o mai mare sonoritate a păstrat numele lui Radu Miclescu de la Călinești, ultimul dintre marii boieri ai Moldovei, plecat la cele veșnice în urmă cu un an după ce a refăcut moșia, a restaurant conacul, îndeplinindu-și, astfel, datoria morală față de înaintașii săi.
Unul dintre acești înaintași a fost Dimitrie Scarlat Miclescu. Chiar dacă s-a născut la Iași, în 29 februarie 1820, va rămâne legat până la sfârșitul vieții de Botoșani, aici odihnind și astăzi, în Cimitirul Eternitatea.
S-a ivit pe lume în familia marelui logofăt Scarlat Miclescu și al Mariei Beldiman. Înainte de a intra în mediile politice, Dimitrie Scarlat Miclescu a fost remarcat în lumea literară, ca autor dramatic. I s-au jucat nenumărate piese pe scena teatrului ieșean, publicând în presa vremii texte satirice și fabule bine primite de cititori.
A fost atras de la început de problemele rurale, de situația țăranilor, chiar dacă s-a născut în familia de boieri care a dat Moldovei un număr impresionant de înalți dregători, doi mitropoliți, oameni politici.
Răzvrătit și aprig la vorbă, dar adânc rugător la cele sfinte și deopotrivă generos cu cei la nevoie, dedicat cauzei naționale, era văzut adeseori purtând haine țărănești. Și se fălea cu asta, după mărturiile contemporanilor săi. ”Conu Dimitrachi” purta chiar un topor cu el, în loc de baston.
.jpg)
Cu toate acestea, era un om ”de o inteligență rară”, care ”a jucat un rol în mai toate mișcările mari politice și culturale de la noi”, aflăm de la Rudolf Suțu, mărturii consemnate în ”Dimitrachi Miclescu” (1880).
Dimitrie Miclescu a îndeplinit funcțiile de ministru al Lucrărilor Publice în cel dintâi guvern al Moldovei, precum şi ministru de Finanţe şi de Justiţie.
În 1846 intră în magistratură, iar nouă ani mai târziu devine președinte al Divanului de Apel. Joacă un rol important în pregătirea Unirii. Pe 30 mai 1856 iscălește actul de înființare a Comitetului Unirii, pentru ca un an mai târziu să îl regăsim ca deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, apoi în Adunarea electivă ce avea să îl aleagă domn pe Alexandru Ioan Cuza. Rolul său nu se oprește aici: este numit ministru al Departamentului Lucrărilor Publice în ianuarie 1859, în primul guvern al Principatelor Unire, pentru ca în același an, în luna august, să fie numit și la Departamentul de Justiție.
Se retrage o perioadă din politică, dar revine în 1864, când este numit comisar al legii rurale.
În calitatea sa de comisar pentru problemele împroprietăririi, sub Cuza Vodă, i-a prezentat Domnitorului un tablou adevărat, real, al lumii satului, „al abuzurilor şi fărădelegilor celor puternici la adresa ţărănimii oprimate“.
Într-un raport adresat lui Cuza Vodă, din 1865, Dimitrie Scarlat Miclescu scria:
”Primăriile rurale delaolaltă sunt într-o stare de dezordine: primarii nu-și înțeleg chemarea funcțiunii lor. Locuitorii de prin sate care văzându-se deodată eliberați de sub tutela proprietarilor sunt abandonaţi şi fără nici un sprijin, ci nu mai ştiu în nevoia lor de astăzi la cine să ceară ajutor şi povăţuire, de se adresează la primarii aleşi de ei aceştia le sunt trădători şi de rea credinţă; de aleargă ei la subprefecţi, aceştia numai la ocazia executării birului şi altor contribuţii îi vizitează şi îi cercetează; iar de mai apelează şi cer dreptate la prefect atunci vai de ei !... Legea rurală s-a aplicat cu totul în contra scopului ei cel folositoriu naţiunii şi în contra principiului de dreptate ... În mare parte din judeţele Iaşi, Botoşani şi Dorohoi recolta a lipsit cu totul, păpuşoii şi nutreţul vitelor au ajuns la preţuri nemăsurate... Viul adevăr este, prea Înălţate Doamne, că legea rurală s-a stropşit şi s-a denaturat în toate părţile din judeţul Botoşani, Fălticeni, Romanul şi o mare parte şi a Iaşilor...”.
”Nu întâmplător i s-a zis "amicul ţăranilor", renunţând până şi la numele sunător al Micleştilor, devenind simplu "Dumitru sin Scarlat", schimbând până şi straiele de boier cu ale omului de la ţară. De, altfel pe piatra de mormânt din Cimitirul "Eternitatea" din Botoşani întâlnim notaţia "Apărătorul ţăranilor", scria și istoricul Ionel Bejenaru în publicația Hierasus din primăvara anului 1983.
Activitatea boierului Scarlat la Botoșani a fost una prodigioasă. A fost avocat (decan al baroului), profesor de liceu, editor, publicist. A activat în comitetul pentru ajutorarea incendiaților din orașul Botoșani, unde a fost ales vicepreședinte, comitet care lua ființă în urma marelui foc din 3 iunie 1887.
S-a stins din viață la 76 de ani, în 21 noiembrie 1896. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea, alături de cea de a doua sa soție, Maria Buțureanu. Pe obeliscul mormântului său se poate citi și astăzi: „Aici doarme Dumitru Sc. Miclescu, amicul țăranilor, 1820-1896”.
(Dimitrie Scarlat Miclescu)
Peste mai bine de un secol, Radu Alexandru Miclescu, urmându-l pe înaintașul său, Dimitrie Scarlat, a renunțat să revendice o parte din moșii, întrucât pe terenuri erau construite acum casele țăranilor de astăzi. Boierul Miclescu nu i-a mai împovărat pe săteni cu posibile problem rezultate în urma acestor retrocedări. S-a întâmplat, de pildă, în Siminicea Sucevei. ”Este posibil ca mulți dintre siminicenii "salvați" să nu fi aflat că au fost vizați de legea retrocedării și să nu știe nici despre aceste gesturi nobile”.
(Radu-Alexandru Miclescu)
De altfel, despre Radu-Alexandru Miclescu (21 iunie 1935-25 septembrie 2019), istoricul Lucian-Valeriu Lefter scrie (într-un studiu dedicate lui Dimitrie Scarlat Miclescu), că a moștenit trăsăturile familiei, având un ”caracter solar, exuberant, inflexibil”, citându-l astfel pe Petre Guran, cuvinte rostite ”La înmormântarea lui Radu Miclescu (1935.2019)”, în Dilema Veche din octombrie 2019.
Prin restaurarea conacului bunicului său de la Călinești, inaugurat în anul 2005, Radu Miclescu a dorit să reînvie vremurile de odinioară, nu pentru veșnicie, ci ”ca pe un gest de adio al boierimii, de la România recentă”, mai scrie Petru Guran.
.jpg)
(Conacul Miclescu de la Călinești)
Lecția Micleștilor a fost una pe măsura nobleței lor: a fi boier înseamnă generozitate față de cei din jur, dragoste pentru aproape, înseamnă a fi smerit și bun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
