Au fost acordate amenzi pentru transport neautorizat de persoane.
Miercuri, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au organizat pe raza de competenţă o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi pentru combaterea transportului ilegal de persoane.
Cu ocazia acţiunii, au fost controlate 68 de autovehicule, dintre care 23 din categoria celor autorizate pentru transport de marfă şi persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, trei dintre acestea fiind pentru transport neautorizat de persoane, cu dispunerea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a 3 autovehicule pentru o perioadă de 6 luni.
Valoarea sancţiunilor aplicate a depăşit suma de 7.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ieșean prins FĂRĂ permis pe o stradă din municipiu: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tânără de 21 de ani rănită într-un accident produs pe un drum din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean condamnat la închisoare după ce a rămas fără permis în Germania
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
LPF a anunțat programul etapelor a XVIII-a ȘI XIX-a din Superligă: CÂND joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean băgat după gratii de polițiști după ce și-a incendiat propria soție
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024