În ultimele şase decenii modificările vremii au fost constante şi surprinzătoare: ierni călduroase și veri răcoroase. Sau invers, în funcție de an. Cert este că niciun anotimp nu și-a menținut firescul din punct de vedere al temperaturilor.
Temperaturile par a fi departe de a se stabiliza. Într-un material anterior am precizat că în următoarele două săptămâni vor exista diferențe considerabile de temperatură înregistrate în doar câteva zile în zona Moldovei.
Dacă într-un interval de timp relativ redus oscilările vremii sunt semnificative, în ultimii 60 de ani, la nivelul întregii țări s-au derulat o multitudine de scenarii care sunt sau nu specifice climei temperate.
Valurile de căldură sunt mai dese, mai intense și țin mai mult, cum a fost cazul în 2000, 2007, 2012, 2015, 2017, 2021 și 2022. Uneori pot ține și peste două săptămâni. Calafat a fost în ultimii ani orașul din România cu cele mai multe zile în care maximele au trecut de +35 C, potrivit Hotnews.
Sunt mai dese episoadele violente de vreme: vijelii, ploi torențiale. Au fost și mini-tornade, poate ploua cu tunete și fulgere în ianuarie și episoadele cu grindină apar tot mai repede în primăvară.
Sunt mai rare perioadele lungi cu temperaturi mai mici de -20 de grade. Primăvara și toamna devin tot mai scurte, iernile și verile sunt mai calde față de acum câteva decenii, așa cum s-a putut vedea și în decembrie 2020 sau ianuarie 2023.
Grosimea medie a stratului de zăpadă a tot scăzut, la fel și numărul de zile cu strat de zăpadă. În multe zone s-a înjumătățit numărul de zile cu strat de zăpadă, față de anii 80 și în sud au fost și ani cu 3-4 zile cu strat de zăpadă.
Crește intensitatea precipitațiilor pe perioade scurte de timp. O atmosferă mai caldă poate să țină o cantitate mai mare de vapori de apă și, când apar condițiile favorabile, această cantitate mare de vapori de apă alimentează ploi mult mai abundente. La unele stații meteo a crescut numărul de zile cu ploaie, la altele poate să nu plouă timp de peste 50 de zile.
Episoade extraordinare de căldură apar nu doar vara, ci și în prima parte a primăverii sau în a doua parte a toamnei, iar ultimii șapte ani au adus o mulțime de exemple. În 2016 au fost +26 C la mijloc de februarie, în 2018 au fost peste 30 de grade C în primele zile din aprilie, iar în ianuarie 2023 au fost peste 20 C în multe locuri din țară. În decembrie 2019 au fost +21 C, iar în noiembrie 2021, aproape 29 de grade.
Media anuală a temperaturii este mult mai ridicată, fiindcă a crescut numărul de extreme pozitive și a scăzut cel de extreme negative. Sunt locuri în care mediile anuale de temperatură au crescut cu peste 3,5 grade C față de finalul anilor 70 și prima parte a anilor 80. De exemplu, la Bistrița media a fost de 7,1 C în 1978 și 7,2 în 1980. În 2018 media a fost de 11,1 C, iar un mai târziu, 10,9 C.
A crescut numărul nopților tropicale (în care temperaturile nu scad sub 20 de grade) și disconfortul termic resimțit este tot mai mare, în special în orașe, din cauză că aerul nu apucă să se răcească. Oravița, Șiria, Sulina, Dumbrăvița de Codru, Gura Portiței, Constanța, Mangalia, Giurgiu și Cotnari sunt câteva dintre locurile unde vara sunt multe nopți extrem de calde, uneori cu minime de peste 25 C.
Apar schimbări bruște, radicale ale vremii și maximele ajung să varieze chiar și cu 15-20 de grade de la o zi la alta. La unele stații meteo, mai ales în Transilvania primăvara și toamna, diferența dintre minima nopții și maxima zilei poate fi chiar de 25-30 de grade.
În deceniul 2011-2020 luna august a fost de multe ori mai caldă decât iulie, deși în general iulie era mereu mai caldă decât luna ce-i urmează, în afară de zonele înalte, de la peste 2.000 m alt. Mai ales în 2018 și 2019 luna iulie august a surclasat iulie, peste tot în țară. Inversul a fost valabil în 2012, când iulie a fost un adevărat „Cuptor”.
Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă a scăzut drastic în ultimii zece ani, comparativ cu media din intervalul 1961-2000: cu 47% la Sibiu, cu 38% la București, cu 37% la Brașov și cu 25% la Constanța. La munte, scăderea a fost mai mică, undeva între 3% și 15%.
Sunt diferențe uriașe între anii cu multă zăpadă și cei cu foarte puțină. Spre exemplu, la Brașov au fost 102 zile cu strat de zăpadă în 1969 și numai 20 de zile în 2020. La București Filaret au fost 82 de zile în 1985 și doar trei zile cu zăpadă depusă, în 2022.
La unele stații meteo a crescut cantitatea de precipitații pe timp de toamnă, iar experimentele numerice pentru viitor indică o tendință de scădere a precipitațiilor pe timp de vară.
Cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 de ore (mm), înregistrată în anul 2022, a fost 186 mm, la stația meteorologică Rânca, în 2 septembrie. În 2023, cea mai mare cantitate de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 61,9 mm, la stația Bârnova (radar).
Anii 60' - Iernile teribile care ne-au lăsat zeci de recorduri
Rămân în istoria meteo trei luni ianuarie extrem de reci, în 1963, 1964 și 1969. Ianuarie 1963, cu o medie pe țară de -9,3 C este cea mai rece lună de când se fac măsurători meteo complete. Atunci au fost -38 C la Joseni și minime de sub -30 C în Transilvania, recorduri de frig ce nu au fost depășite nici până în prezent.
În 1963 au fost 53 de nopți geroase la Iași, 47 la Cluj și 40 la Sibiu, număr extrem de mare față de ce se întâmplă în ultimii ani, când nopțile geroase sunt o raritate.
În 1966 s-a înregistrat cea mai caldă lună octombrie, cu o medie de +13,2 C și tot în acel an și februarie a fost extrem de caldă. Acel an a adus una dintre cele mai mari medii anuale de temperatură măsurate până atunci în țară: +12,7 C, la Sulina.
1966 a fost un an foarte ploios, iar la final de deceniu anul 1970 a adus cele mai grave inundații din istoria cunoscută a României. Luna august a fost foarte răcoroasă în 1965 și 1968. În 1965 extrem de răcoroasă a fost luna aprilie (medie de +6,3 C).
Cele mai calde luni ale deceniului au fost august 1962 și 1963, cu medii de 20,8-20,9 C la nivelul țării.
Iunie 1969 a fost cea mai ploioasă lună din cele peste 800 de luni care s-au succedat în ultimii 60 de ani. Abaterea față de normal a fost de peste 80%.
La Alexandria, de la jumătatea lui septembrie 1965, până la început de noiembrie, nu a plouat timp de 53 de zile consecutiv. Tot în acea toamnă nu a căzut picătură de ploaie timp de 38 de zile consecutiv la Vf Țarcu, la peste 2.000 m alt.
La stația meteo Grivița, nu departe de Slobozia, au fost 57 de zile consecutive fără ploaie din ultima zi de septembrie, până la 25 decembrie 1969.
Acei ani rămân în istorie pentru verile foarte răcoroase, inimaginabil de reci față de ce trăim acum. Cea mai rece lună iulie de când există date complete a fost în 1979 (medie de 17,1 C pe țară). August 1976 a fost cea mai rece lună august, cu medie de numai +15,4 C, iar doi ani mai târziu a fost o altă lună august foarte răcoroasă: 17 C.
Cea mai rece lună iunie din ultimii 60 de ani a fost în 1976, cu o medie de 15,9 C. În 1978 au fost mult mai reci decât normalul două luni: mai și august.
Deceniul a adus și câțiva ani foarte ploioși: 1972 1974, 1975 și 1976 și s-a terminat cu o lună mai foarte rece, în 1980, cu o medie de 12 grade.
La Arad au fost 39 de zile consecutive fără ploaie, de la final de noiembrie 1972, până la început de 1973.
Deceniul rămâne în istoria meteo a României pentru lunile extrem de reci din 1985: (medie de -8,6 C în februarie și de -7,4 C în ianuarie, lună în care minimele au coborât la sub -38 C la Miercurea Ciuc). La Brașov au fost 53 de nopți geroase în acel an, iar la Botoșani au fost 48.
În 1987 s-a înregistrat cea mai rece lună martie de când sunt măsurători meteo, cu o medie de -2 C, în timp ce în 1990 a fost cea mai caldă lună martie, cu o medie de +7,4 C.
Luna iulie a fost extrem de caldă în anii 1987 și 1988, cu medie de peste 21,5 C.
România este țara în care istoria zăpezii este tot mai rar amintită, iar numărul zilelor cu ninsoare este din ce in ce mai mic.
(Foto: Luigi Giordano, Dreamstime.com)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024