Un caz cutremurător a fost scos la iveală de un cadru didactic botoșănean și a intrat în atenția Poliției de la Botoșani. Două surori din clasa pregătitoare ar fi fost agresate sexual de propriul tată dar și de un muncitor.
O învățătoare de la Botoșani a acționat imediat când a avut suspiciuni cu privire la două dintre elevele care care ar fi fost supuse unor agresiuni fizice dar și sexuale.
Cadrul didactic a apelat numărul unic destinat copilului 119, unde a sesizat cele care i-au fost aduse la cunoștință de către fetele în vârstă de 7 și 8 ani, dar și de adulți care s-au aflat în mediul lor.
Fetele sunt surori vitrege și mai au acasă doi frați mai mici, în vârstă de 4 și 5 ani, ambii la grădiniță. Surorile învață la o unitate de învățământ din localitatea Cătămărăști, comuna Mihai Eminescu.
Cei patru copii locuiesc doar cu tatăl după ce în urmă cu mai bine de un an fost fost abandonați de mamă, care se află la acest moment într-un loc necunoscut.
Învățătoarea care a semnalat abuzul sexual și faptele de violență ar fi observat că, de anul trecut, fetițele au la școală un comportament nespecific vârstei lor, nu se joacă și nu comunică cu colegii, sunt mereu triste și par să fie speriate de ceva anume. Ar fi discutat cu ele separat și micuțele i-ar fi povestit că obișnuiesc să mai doarmă cu tata care le atinge intim și le provoacă dureri.
Ba mai mult decât atât, ar fi avut și o igienă personală precară și frecvent erau găsite cu pediculoză. Ar fi purtat mai multe discuții cu tatăl căruia i-ar fi atras atenția să fie mai atent cu copiii.
Potrivit unor informații neoficiale, familia locuia într-o construcție metalică specifică șantierelor, din mila patronului la care lucra tatăl. Același patron ar fi plătit o femeie ca să se îngrijească de cei patru copii.
Respectiva ”bonă” ar fi observat într-o zi cum un muncitor pe nume Cristi ar fi luat o fetiță în brațe și ar fi pupat-o pe gură. Același muncitor le mai făcea baie și le-ar fi atins în zona intimă, după ce se dezbrăca în fața lor.
La finele lunii ianuarie, femeia care avea grijă de copii ar fi fost alungată de tată care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În aceeași perioadă, într-una din zile ar fi aruncat cu un cuțit după fetițe, iar când copiii au cerut de mâncare, el ar fi devenit violent.
Copiii trăiau mai mult din mila vecinilor care le duceau de mâncare. Iar unul dintre cei mici ar fi ajuns la grădiniță cu vânătăi pe care le-ar fi avut de la o nuia, bătaia fiind aplicată de tata care era deranjat de plânsete.
Ultima zi în care surorile au ajuns la școală a fost pe 31 ianuarie 2023. Erau înfrigurate și au povestit că de trei zile nu aveau curent electric și căldură. La scurt timp, învățătoarea lor a sunat la 119.
„Inspectoratul Școlar Județean a fost informat cu privire la faptul că o învățătoare de la Școala Gimnazială din Cătămărăști Deal a sesizat faptul că două eleve înscrise în clasa pregătitoare la care dumneaei predă ar fi abuzate sexual de către tatăl lor. Mama lor a părăsit domiciliul și ele locuiesc cu tatăl lor. Cercetările au fost preluate de către instituțiile abilitate să verifice dacă abuzul se confirmă”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
În primă fază, în ziua de vineri, echipa mobilă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) s-a deplasat la domiciliul familiei pentru discuții cu tatăl, dar și pentru a vedea condițiile în care trăiesc.
A doua zi, sâmbătă, copiii au fost preluați de Direcția Copilului.
„A fost echipa mobilă, copiii au fost preluați de acasă și i-au adus la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. Sunt evaluați, procedura spune că se anunță și Poliția. Copiii vor merge la un asistent maternal până se va clarifica situația juridică. Am înțeles că mama este plecată, el este tatăl biologic de fapt, dar îl cheamă altfel decât pe copii”,
Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC
Având în vedere că acest caz a fost scos la iveală în ziua de vineri, 3 februarie 2023, autoritățile ar fi fost informate că de fapt copiii împreună cu tatăl lor aveau la dispoziție o casă în localitatea Cătămărăști. Și nu ar fi locuit într-o baracă de pe un șantier.
Polițiștii vor cerceta acest caz și vor stabili exact dacă se confirmă abuzul sexual din partea tatălui sau al altor persoane.
”Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările comiterii faptei”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Cei patru copii vor ajunge în grija unor asistenți maternali profesioniști, având în vedere vârstele mici. Ei se află în prezent în evaluare psihologică, având discuții cu psihologii cu privire la presupusele traume fizice sau de altă natură la care ar fi fost supuși.
Cel mai probabil la Poliție vor fi audiate toate persoanele care au informații despre situația celor patru frați pentru a se constata dacă a existat abuz sexual și / sau agresiune fizică.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024