Andreea a murit la 21 de ani lângă bunicul său. Bărbatul a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat într-o groapă cu apă, adâncă de 8 metri. La fața locului a fost solicitat și un scafandru din Botoșani.
Unul dintre scafandrii ISU Botoșani a participat, ieri, la misiunea de recuperare a autoturismului căzut într-o acumulare de apă de pe raza localității Liteni, județul Suceava.
Plt.adj. Radu Sorlescu, scafandru în cadrul ISU Botoșani, a ajuns la fața locului și, împreună cu colegii săi de la ISU Suceava, a intrat în apa rece, aproape de îngheț, a legat cu lanțuri autoturismul pentru a fi tractat și a ajutat la scoaterea celor două victime din interior.
Din nefericire, cele două persoane erau decedate.
Este vorba despre un bunic şi nepoata sa, Andreea. Pompierii au fost nevoiţi să evacueze apa pentru a scoate autoturismul la mal. Martorii spun că tragedia ar fi putut fi evitată dacă lacul apărut în urma unor lucrări la drum ar fi fost semnalizat corespunzător.
Tragedia s-a întâmplat pe drumul judeţean care leagă Suceava de Berchişeşti, la ieşire din satul Liteni. La volan s-ar fi aflat bunicul, în vârstă de 75 ani, care a pierdut controlul volanului şi a ajuns în groapa adâncă de opt metri, potrivit observatornews.ro.
Martor: S-o făcut verde semaforul, el o plecat în faţa mea, nu avea viteză şi o dată şi-o dat drumul, l-am văzut cum îşi dă drumul cu viteză mică. S-o învârtit o dată maşina peste cap şi s-o scufundat.
Martor: A luat-o pe lângă, pe unde se vede urma acolo unde-i targa, s-o răsturnat cu roţile în sus şi în cinci secunde s-o scufundat.
A fost nevoie de ajutorul scafandrilor pentru a aduce victimele la mal. Dar medicii nu au mai putut face nimic pentru şofer şi pentru nepoata lui, în vârstă de 21 de ani, care se pregătea să devină asistent medical.
Marius Tăuteanu - ISU Suceava: A fost dificil, vă daţi seama. Temperatura apei foarte scăzută, vizibilitate zero, ca adâncime apa a fost destul de mare, în jur de 3-4 metri.
Diana Munteanu - medic UPU SMURD: Au stat sub apă, fără oxigen, prea mult timp şi probabil şi în cadrul impactului traumatic ar fi posibil să aibă leziuni traumatice pentru că sub apă erau piloni.
Pompierii au fost nevoiţi să evacueze apa pentru a scoate autoturismul la mal. Groapa a apărut în urma lucrărilor de modernizare la drumul judeţean. Localnicii spun că nu a fost semnalizată corespunzător şi că nu au fost luate toate măsurile ca astfel de tragedii să fie evitate.
Localnic: În primul şi în primul rând, acolo trebuia să fie o barieră mare pusă, piatră, balast, în caz că se vine de undeva, poate pe vreme de polei, maşina se duce direct în balta asta şi aici or mai fost nenorociri şi nimeni nu o luat nicio măsură.
Reporter-poliţist:
Când trebuia să fie gata lucrarea aici?
Nu ştiu, nu sunt eu în temă.
Era semnalizat cum trebuie aici?
Da, da, da.
Şi cum vă explicaţi situaţia?
Se ia în calcul şi posibilitatea ca şoferului să i se fi făcut rău. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024