Dat fiind faptul că minorul Ionuţ Asaftei s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean pentru a-şi retrage plîngerea, partea acuzată, în speţă Andy Murariu, şeful Centrului Prietenia nu mai face obiectul anchetei organelor de poliţie. Potrivit purtătorului de cuvînt Daniela Darea, minorul s-a prezentat la Poliţie însoţit de un psiholog, întrucît este minor. Se pare că, în urma examenului de medicină legală medicii au constatat că tînărul, în urma loviturii primite are nevoie de două, trei zile de îngrijiri medicale, fapt ce este încadrat legal la „
lovire şi alte violenţe”. „
În cursul zilei de ieri minorul şi-a retras plîngerea şi avînd în vedere încadrarea juridică a faptei cercetate, ne aflăm într-una din situaţiile prevăzute de lege în care retragerea plîngerii înlătură răspunderea penală a celui cercetat”, a declarat
Daniela Darea, purtător de cuvînt IPJ. În consecinţă, Andy Murariu nu mai face obiectul unei anchete a organelor de poliţie şi chiar dacă nu ar fi existat retragerea acuzaţiilor, încadrarea juridică nu prevede derularea unei cercetări din oficiu.