Cei patru salariaţi care au fost transferaţi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) vor mai sta cel puţin până la finele lunii în birourile din cadrul clădirii unde funcţionează prima dintre instituţiile menţionate. Şi asta din cauză că, în cadrul imobilului unde îşi desfăşoară activitatea fosta Agenţie de Prestaţii Sociale dar şi Casa Judeţeană de Pensii, spaţiul este deja supra-aglomerat.
A rămas liber însă ultimul etaj al clădirii care a fost ocupat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, eliberat la finele anului 2009 şi care a rămas nefolosit din cauza lipsei de resurse financiare pentru o serie de retuşuri atât la partea de cablaje cât şi la cea de branşamente la utilităţi. Însă cum în prezent prin transferul celor patru salariaţi de la ITM u începere din 13 ianuarie 2012 este nevoie de spaţiu suplimentar, conducerea instituţiei locale a solicitat de la Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) suma de aproximativ 7.000 de lei. „
Suntem în perioada de perfectare a documentelor, ei trebuie să termine ce au de predat acolo, situaţii ce aveau la ITM. Mai avem o mică problemă, am solicitat nişte bani pentru că birouri mai avem doar la etajul trei unde a fost AJOFM, iar acolo este debranşat şi de la căldură şi de la tot şi de aia am vorbit cu ei să îi mai ţină acolo o săptămână, două că ei tot mai au loc şi între timp noi să reuşim să reparăm”, a declarat Sebastian
Tocariu, director executiv AJPIS.
Şase inspectori sociali pentru întreg judeţul
În cadrul compartimentului de inspecţie vor activa un număr de şase salariaţi, fiind incluşi şi cei de la Inspecţia Socială, structură care în trecut a funcţionat separat de Agenţia de Plăţi Sociale. „
În compartimentul de inspecţii vor fi cei patru plus foştii de la inspecţia socială, două persoane, deci vor fi şase angajaţi care vin aici. Am vorbit şi la Bucureşti, dacă se impune se pot face şi şapte, deci să mai dea alte persoane din celelalte compartimente, dar la noi ar fi mai degrabă nevoie de mai mult personal la gestiunea prestaţiilor”,a mai spus
Sebastian Tocariu. Activitatea inspectorilor sociali va face referire printre altele şi la verificarea tuturor furnizorilor de servicii sociale, cum ar fi organizaţii neguvernamentale acreditate pe activitatea socială.
(G.E.)