Peste 100 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au luat la cunoştinţă prin distribuirea dispoziţiilor de reîncadrare în noua grilă potrivit legii unice de salarizare. „
Începînd de astăzi au fost înaintate dispoziţiile de reîncadrare cu noile salarii conform legii 330, legea unică de salarizare. Salariatul are posibilitatea ca în termen de cinci zile de la data primirii dispoziţiei să conteste reîncadrarea”, a declarat
Doina Nacu, director economic DGASPC.
În medie salariile angajaţilor de la DGASPC, au scăzut cu circa 500 de lei pentru un simplu salariat, sau 1.300 de lei pentru cei cu funcţii de conducere. „
Eu am primit pe data de 10 martie salariul mai mic cu 13 milioane, după aplicarea legii salarizării, sunt conştienă că tot atît voi primi şi pe 10 aprilie, sau pe 10 mai, sunt nemulţumită, dar ce pot face”, a mai afirmat
Doina Nacu. În aceste condiţii, cel mai probabil majoritatea angajaţilor din sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului vor contesta dispoziţiile de reîncadrare. Mai ales în condiţiile în care şi conducerea Sindicatului Impact îndeamnă oamenii să procedeze astfel.
„
Reamintim membrilor de sindicat care vor fi solicitaţi pentru completarea dispoziţiilor şi semnarea acestor dispoziţii să treacă pe la sindicat pentru completarea contestaţiilor în acest sens, în termenul legal de cinci zile, un aspect pe care vrem să îl menţionăm este că nici una dintre dispoziţiile distribuite astăzi nu are avizul serviciului juridic, iar prin asta este foarte clar şi pentru şeful de la resurse umane şi pentru conducătorul instituţiei că nu este în regulă ceva şi trebuia să fie un semn mare de întrebare cu aceste reîncadrări”, a declarat
Nicolae Macovei, liderul Sindicatului Impact.