Acțiunile de protest vor începe luni, 18 martie 2024 după ce Guvernul nu a ținut cont de solicitările angajaților privind salarizarea.
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan, citat de Agerpres.
Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în „grevă japoneză cu exces de zel”, adică vor rezolva toate solicitările la termenul maxim prevăzut de lege.
Dan Cârlan, liderul SCOR
„Astăzi am depus notificare către guvern prin care anunţăm că luni dimineaţa expiră suspendările convenite de comun acord, reintrăm în calendarul de grevă. Începând de luni, întreaga suflare din primăriile comunelor din România va fi în acţiune de protest. Vom începe cu o săptămână de greve de avertisment de câte două ore, zilnic. Nu vă pot spune o oră la care se va desfăşura acţiunea, pentru simplul fapt că nu vrem să fie o oră fixă. În fiecare zi va fi o altă oră la care încep cele două ore de protest"
El a menţionat că de săptămâna viitoare se va intra şi în „grevă japoneză cu exces de zel", ceea ce înseamnă că salariaţii vor rezolva petiţiile şi solicitările, dar la limita termenului prevăzut de lege, potrivit hotnews.ro.
Dan Cârlan, liderul SCOR
„Sunt lucrări pentru care termenul prevăzut de lege este de 30 de zile, sunt lucrări pentru care termenul este de 15 zile. La limita termenului prevăzut de lege vom elibera toate lucrările. Vom munci la fel ca şi până acum, dar dacă se va simţi o presiune în comunitatea locală, asta va însemna că întreaga suflare din primării în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea într-un parteneriat deplin cu cetăţenii din satele noastre şi că dacă astăzi dăm orice adeverinţă în două ore sau, cel târziu, a doua, a treia zi - un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie - înseamnă că noi suntem alături de comunitatea locală. În momentul în care vom trece la rezolvarea lucrărilor în termenul maxim prevăzut de lege, se va simţi diferenţa. Ca să nu ne mai înjure lumea că suntem mulţi, puturoşi şi bine plătiţi. Toate aceste trei calificative sunt jignitoare şi sunt nelalocul lor. Dar le întâlnim pe stradă, în fiecare zi"
Dan Cârlan a declarat că acţiunile de protest sunt demarate în contextul în care în luna aprilie Guvernul ar urma să analizeze execuţia bugetară pentru trimestrul întâi şi va stabili dacă poate acorda creşterile salariale solicitate. El a mai precizat că angajaţii primăriilor de comună sunt singurii din sistemul bugetar care au rămas cu salarizarea la nivelul anului 2021.
Potrivit acestuia, 60.000 de angajaţi de la nivelul primăriilor de comună „aşteaptă mila Guvernului" pentru o majorare salarială promisă, de 500 de lei brut. El a menţionat că în urmă cu şase săptămâni liderii sindicali au mai fost la Palatul Victoria pentru a notifica Guvernul cu privire la declanşarea grevei generale şi că în acest interval „nu s-a întâmplat absolut nimic".
(Foto: click.ro)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024