Eliza a împlinit un an, însă pentru toată viața ei aniversarea va coincide cu ziua în care a fugit de război. Lacrimile mamei și chipul trist al fetiței nu pot știrbi, însă, fericirea de a fi departe de bombe.
S-a întâmplat duminică, într-un restaurant de la marginea municipiului Botoșani. În ultimele zile, peste 200 de cetățeni din Ucraina și-au găsit acolo adăpost.
Printre bagaje, organizarea ad-hoc a unui exil despre care nimeni nu știe cât va dura, printre lacrimi nestăpânite, un moment emoționant s-a petrecut.
”Ultimele zile au fost cu o încărcătură emoțională puternică. Este absolut îngrozitor la ce situații poate să conducă un război. Familii întregi au fost nevoite să își abandoneze toate lucrurile, toți prietenii și chiar și rude pentru a mai prinde o nouă zi. Alții nu au fost atât de norocoși… Războiul creează multă suferință”,
scriu reprezentanții restaurantului.
Este cu adevărat înspăimântător prin ce au trecut ca să ajungă până aici. Ajung foarte triști și chiar fără speranțe că într-o zi vor avea ocazia să se întoarcă la casele lor. Toată viață lor a luat o întorsătură neașteptată în ultimele zile.
Este cazul și unei familii de ucraineni care a fost norocoasă să fugă din calea războiului.
Ieri, micuța lor prințesă, Eliza, a împlinit 1 an și ar fi trebuit să își petreacă ziua împreună cu alți copii:
”Dar toate planurile lor au fost date peste cap. Înmărmuriți de ce se petrece în țară lor, singura lor bucurie este că sunt împreună, în siguranță. Echipa Rediu a încercat să le aducă un pic de bucurie și am sărbătorit-o pe micuța Eliza, chiar dacă invitații ei nu au fost prezenți. Măcar atât putem face într-o lume cruntă, să le aducem un pic de speranța”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024