FC Voluntari l-a numit azi în funcția de antrenor principal pe Sorin Popescu. Acesta îi succede lui Ionel Ganea, care a fost demis după meciul pierdut în fața celor de la CSU Craiova.
Sorin Popescu a fost prezentat oficial, într-o conferință de presă organizată la stadionul „Anghel Iordănescu”. Din staff mai fac parte Dinu Todoran și Yuksel Yeșilova, în timp ce Cristian Preda este antrenor cu portarii.
”Ne așteaptă acum un meci greu la Botoșani, unde dorim să obținem toate cele trei puncte puse în joc. Avem un lot bun, care a reușit să învingă echipe ca Steaua, Petrolul, Timișoara. Apoi, mirajul cupelor europene a făcut să obținem rezultate slabe. Dar trebuie să luptăm pentru puncte, deoarece locul echipei FC Voluntari este în prima ligă de fotbal a țării”, a spus Sorin Popescu.
”Noi respectăm formația din Botoșani, dar vom obține trei puncte. Jucătorii nu sunt OK după demiterea lui Ganea. Știu că ei sunt vinovați, eu am lucrat și cu Ganea și au fost obținute rezultate bune în cadrul unei munci de echipă”, a precizat Sorin Popescu.
Sorin Popescu a fost prezentat ca un tehnician care a petrecut 12 ani la juniorii lui Dinamo București, perioadă în care a obținut mai multe titluri. Foștii colegi din „Groapă” îi distrug însă CV-ul prezentat.
„Sorin Popescu n-a jucat niciodată fotbal, n-a antrenat decât echipe de juniori, n-a câștigat niciun titlu și nici nu are licența Pro. Meritul lui e că e omul conducerii de acolo. E prieten cu Leasă. Dinu Todoran va conduce treaba. Sorin Popescu n-a lucrat la seniori decât la partea metodică, n-a fost antrenor principal la niciun meci vreodată”, ne-a declarat un angajat cu vechime la Dinamo, care îl cunoaște la perfecție pe noul antrenor de la FC Voluntari.
(Libertatea)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024