Un editorial apărut în mass media ieșeană condamnă public desemnarea pe o funcție cheie a unui membru PSD de la Botoșani. Iată ce scriu jurnaliștii ieșeni:
Haideţi să vă spunem pe astăzi două vorbe şi despre care-i treaba cu botoşăneanul venit la AFIR Iaşi ca şef, adică un post fără mare vizibilitate, dar tare influent, căci controlezi tot ce înseamnă proiect cu finanţare UE în rural, fie pensiune privată fie primărie.
Asta, aşa, ca să mai dăm olecuţă cu cuşma de bătătură şi să vedeţi ce lideri afafici are partidoiul la Iaşi. Totul pleacă de la realitatea că botoşănenii din PSD, mult mai influenţi la Bucureşti decât ieşenii, nu mai încap pe posturi la ei acasă, şi atunci îi trimit pe lefuri babane prin judeţene vecine mai slabe de înger. Şi cum Botoşaniul nu are alţi vecini în România decât Iaşul şi Suceava, iar la Sucşi ei cu bună trecere la Guvern, hai la Iaşi că acolo-s fraieri şi nu are cine zice nici pâs, Mihăiţă şi Măricel neavând tupeu să facă scandal nici în propriile filiale, darămite la şefii din Bucureşti.
Mai concret, junele botoşănean cu pricina adus şef la Iaşi este protejatul madamei Doiniţa, o cochetă senatoare de acolo (unii răutăcioşi zic că ar fi chiar mai mult, dar sigur e din invidie). Iniţial, personagiul cică a fost pus de madama senatoare pe o funcţie importantă în ministerul Agriculturii, vice la ADS, dar ulterior a ieşit scandal în filială, că postul era dorit de alţii, şi pe motiv că numirea de la Bucale nu a fost votată mai întâi în filiala botoşăneană, omul a fost retras pe banca de rezerve a partidoiului.
Din cauza asta omul a trebuit să se reorienteze, iar senatoarea i-a promis să stea liniştit, că va ajunge undeva tot în strunga de oi. Şi nu a trecut mult că, hop, tinerelul aterizează şef la Iaşi. Şi uite-aşa mai zboară vreo sută de milioane de lei vechi pe lună de la Iaşi spre Botoşani! Dar, în fine, aşteptăm să ne spună nenea Măricel să stăm liniştiţi şi să spunem săru' mâna: bine măcar că ne rămân aici cotele defalcate din impozitul pe leafa asta...
(Sursa – Ziarul de Iași)
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024