În perioada 25- 29 iunie 2016 membrii Ansamblului,,Hora”, elevi ai Liceului ,,Ștefan D. Luchian” din Ștefănești au participat la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Folclor, ,,Cânt și joc pe plai dobrogean”.
Alături de peste 30 ansambluri artistice din țară au participat la Parada costumelor populare apoi au prezentat spectacole pe scena Teatrului de vară din Eforie Nord cât și în Eforie Sud. Prestația lor a fost răsplătită cu diplome, medalii și trofeul Festivalului dar și cu acumularea unei bogate experiențe în ceea ce privește promovarea folclorului național dar și local.
”Pe această cale aducem mulțumiri d-lui instructor coregraf Ionel Petrișoru, d-nei prof. Crenguța Volintiru, sponsorului Ana Manuela Zarug, director general al SC Serconf Botoșani și nu în ultimul rând elevilor care prin talentul lor artistic au promovat unitatea școlară la care studiază” se arată într-un comunicat remis de conducerea unității de învățământ.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024