FC Botoșani s-a impus luni pe teren propriu în fața celor de la FC U Craiova 1948, scor 2-1, și a urcat pe poziția a doua în play-out, cu trei meciuri rămase de disputat.
Dican a deschis scorul în finalul primei reprize, iar Compagno a restabilit egalitatea din penalty în minutul 55. La jumătatea actului secund, Dawa a readus echipa gazdă în avantaj. Jaja Silva a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 71, însă FC Botoșani a rezistat până la final. În prelungirile jocului, fundașul oltenilor, Diallo, a fost și el eliminat.
Nicolo Napoli, antrenorul grupării din Bănie, a scos în evidență la finalul meciului ratările elevilor săi, dar și un posibil penalty pe care consideră că echipa sa ar fi trebuit să-l primească în startul meciului.
”Am avut multe ocazii, dar am ratat. Am făcut greșeli, dar per total a fost un meci bun. (n.r.- penalty la Compagno, în minutul 7) Am văzut pe telefon că l-a atins cu piciorul drept, a fost penalty clar. Dar arbitrii sunt în teren și ei decid. Am încercat, se putea face mai bine, dar astăzi am pierdut. Mai avem trei meciuri, trei finale. Analizăm ce am greșit și ne gândim la meciul UTA, pe care vrem să-l câștigăm”, a declarat Nicolo Napoli, citat de Digisport.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024