Sepsi a obținut al nouălea rezultat de egalitate în această ediție de campionat, după remiza pe terenul celor de la Botoșani, 1-1, din cadrul etapei cu numărul 12.
Laszlo Csaba, antrenorul celor de la Sepsi, l-a criticat la interviul după meci pe Szabolcs Kilyen, care a pasat greșit la portar și le-a făcut "cadou" gazelor golul egalizator, cu doar câteva minute înainte de fluierul final:
”Am spus de zece sau de o sută de mii de ori: Nu știu de unde învață copiii ăștia să dea înapoi la portar și apoi portarul să dea o minge lungă. Dacă ești acolo, nu ai presiune, joci și dai mingea unde trebuie, este minutul 90 (n.r. 84). De ce joci mingea la portar? Nu trebuie să fie așa. Eu nu vreau să spun că Szabi a făcut o greșeală, dar nu ești copil, ești un jucător foarte important. Nu sunt supărat pentru băiat. Aș putea fi supărat pe Velev pentru că a avut ocazia meciului, la sfârșit. Trebuie să fim mai atenți la ce spune antrenorul”.
Regina remizelor, Sepsi, a făcut al nouălea egal în 12 etape. La Botoşani, oaspeţii puteau conduce liniştit la pauză, dar au ratat ocazii pe bandă rulantă.
Sepsi a profitat de un henţ în careu gazdelor şi a spart ghinionul în repriza secundă. Vaşvari nu s-a bucurat după ce a marcat de la 11 metri împotriva fostei echipe. Botoşaniul a fost aproape de egalare din lovitură liberă, dar de marcat a făcut-o din acţiune - Mihai Roman a înscris primul gol după ce s-a întors de la FCSB.
Putea fi chiar 2-1 pentru moldoveni, dar bara s-a opus şi Botoşani-Sepsi s-a terminat 1-1.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024