Asociaţia “Inter Concordia” organizează mâine la Botoşani evenimentul de promovare a parteneriatelor în regiunea de dezvoltare Nord-Est, în cadrul proiectului “Dezvoltare economică durabilă prin creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.
Evenimentul are ca obiectiv promovarea parteneriatelor regionale ca instrumente de dezvoltare a resurselor umane şi a antreprenoriatului în mediul rural şi reunește reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din regiunea de dezvoltare Nord-Est, din care face parte şi judeţul nostru, Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, asociaţiilor patronale, Camerelor de Comerț și Industrie, primari ai satelor și comunelor din regiunea Nord-Est, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti.
În cadrul acestei întâlniri, echipa de management a proiectului va oferi informaţii detaliate cu privire la activităţile proiectului și la implicarea şi avantajele parteneriatelor la nivel regional. Evenimentul va facilita, de asemenea, discuțiile interactive între participanţi cu privire la dezvoltarea afacerilor în mediul rural în regiunea Nord-Est.
Evenimentul se va încheia cu un protocol de semnare a acordului de parteneriat regional din cadrul proiectului Dezvoltare economică durabilă prin creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural de către reprezentanţii instituţiilor şi ai organizaţiilor care şi-au exprimat acceptul de a deveni parteneri.
Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi jumătate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est şi Centru şi este destinat persoanelor din mediul rural- antreprenori, şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă precum şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Bugetul proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi pentru activităţi de formare profesională, consiliere şi asistenţă pentru persoane din mediul rural care demarează afaceri sau activităţi independente în domenii non agricole. Astfel, 700 de persoane din mediul rural - 250 de manageri, 200 de şomeri, 150 de persoane aflate în căutarea unui loc muncă şi 100 de persoane ocupate în agricultura de subsistenţă - vor beneficia de un program de consiliere, orientare şi îndrumare. De asemenea, 120 de persoane vor fi sprijinite în infiinţarea şi dezvoltarea propriei afaceri.
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024