Trei persoane au murit și alta a fost grav rănită, la 9 decembrie 2015, într-un accident produs la trecerea de nivel cu calea ferată, pe DN73 A, între Râșnov și Zărnești. Mașina în care se aflau victimele a fost lovită de un tren de persoane, care se deplasa de la Brașov spre Zărnești, scrie Agerpress.
Cele mai grave accidente de acest gen, produse în ultimii șapte ani, au avut loc:
14 august 2009 —14 persoane au decedat, iar alte două au fost grav rănite, după ce un microbuz a fost lovit de trenul Săgeata Albastră Brașov — Iași, în apropierea comunei Scânteia, din Județul Iași. Vinovat de accident a fost șoferul microbuzului, care a decedat la spital. Patronii firmei Val Cris Trans, proprietara microbuzului, au fost cercetați penal.
8 septembrie 2013 — 11 persoane au murit, printre care și doi copii, după ce o dubiță a fost lovită de un tren, în zona fabricii de medicamente Antibiotice din Iași, șoferul neasigurându-se în momentul trecerii peste linia de cale ferată, spre localitatea Uricani.
8 septembrie 2012 — opt persoane au murit și alte două au fost grav rănite, la o trecere de cale ferată semnalizată, între localitățile Sfântu Gheorghe și Ozun, după ce trenul 4012, care circula pe ruta Târgu Mureș-Brașov, a lovit un tractor cu remorcă în care se aflau între 15 și 20 de persoane, care fuseseră la muncă pe câmp.
21 iunie 2011 — patru persoane au murit în zona Pasajului Muncel, din județul Iași, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de trenul rapid București — Suceava, întrucât șoferul mașinii nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.
30 decembrie 2010 — patru persoane au murit, după ce un tren care circula pe ruta Dorohoi-Iași a izbit o mașină, la trecere la nivel cu calea ferată, în dreptul comunei Albești din județul Botoșani.
16 octombrie 2013 — 15 persoane au fost rănite într-un accident feroviar produs între localitățile Monor și Vătava din județul Bistrița-Năsăud, în care au fost implicate un tren de marfă și o drezină.
31 mai 2009 — șapte persoane au fost rănite, după ce un autocamion a intrat în coliziune cu o garnitură de tren de persoane, la o trecere de nivel de pe ruta Băile Călacea-Satchinez, provocând deraierea a două vagoane. Vinovat de producerea accidentului a fost șoferul vâlcean, care nu s-a asigurat la trecerea de nivel peste calea ferată. Numai de la începutul anului 2015, o serie de accidente feroviare au avut loc în țara noastră:
22 noiembrie 2015 — un șofer a murit, după ce nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, autoturismul său fiind lovit în plin de un tren, în localitatea Trifești, județul Neamț, și a fost târât câțiva zeci de metri.
8 octombrie 2015 — o persoană a murit în urma unui accident produs în sectorul Punghina al DN 56 A, după ce un autotren s-a răsturnat.
24 februarie 2015 — trenul Regio Satu Mare-Baia Mare a lovit, la trecerea de cale ferată din satul Săsar, o camionetă a unei firme de curierat, al cărei șofer a decedat. Mașina implicată în accident aparținea companiei de curierat DPD, cu sucursală în municipiul Baia Mare.
1 februarie 2015 — două vagoane ale unui tren, încărcate cu GPL, au deraiat, pe raza localității Halmeu, nefiind scurgeri de gaze. Vagoanele nu s-au răsturnat, doar au ieșit de pe șine. Autoritățile au izolat zona pentru a preveni producerea vreunui eveniment nedorit.
28 ianuarie 2015 — un tir încărcat cu zahăr a fost lovit de trenul rapid care circula pe ruta Viena-București, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Codlea. Nu au existat persoane rănite, însă tirul și locomotiva trenului au fost grav avariate.
22 ianuarie 2015 — trei persoane au fost rănite, între care și o gravidă, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de trenul Interregio Timișoara-Târgu Mureș, între localitățile Vucova și Chevereș.
CITEȘTE: TRAGEDIE: O femeie s-a aruncat în fața trenului cu ruta spre Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024