Darex Auto, cel mai mare dealer autorizat Dacia - Renault - Nissan din nordul Moldovei, își mărește echipa cu un vânzător auto de teren pentru punctul de lucru din Botoșani. Iată care sunt cerințele postului, dar și beneficiile pe care le oferă compania!
Eşti energic, proactiv, priceput în vânzări şi te simţi cel mai bine printre oameni? Dacă aşa te-ai descrie pe scurt și ești din Botoșani, te vrem langa noi!
Avem nevoie de un coleg care sa ne ajute sa fim mai aproape de clientii nostri din judetul Botosani. Vei avea ca obiectiv vanzarea vehiculelor celor trei marci pe care le reprezentam: Dacia, Renault si Nissan catre clientii persoane juridice. Pentru asta, va trebui sa-i contactezi, sa-i vizitezi, sa identifici si sa dezvolti un portofliu de clienti pentru ca apoi sa poti face oferte si, speram noi cat mai repede, vanzari.
Tot ce am enumerat mai sus am vrea să faci de Luni până Vineri, într-un program orar de la 08:30 la 17:00, care ar mai putea fi adaptat daca vei cere. In zilele de sarbatori legale vei fi liber ca si noi, cei mai vechi din firma. Daca va fi neaparat nevoie de lucru suplimentar, vei primi compensarile legale corespunzatoare.
Am aprecia în mod deosebit o persoană care să aibă o înclinație naturală de lucru cu clienţii şi care ştie că, indiferent de context, clientul trebuie respectat oferindu-i cele mai bune optiuni din care el va putea alege ce-si doreste.
Vrem să ştii cum să te adresezi clienţilor şi potenţialilor clienţi într-un mod prietenos, să fii foarte receptiv la nevoile lor şi să ştii ce să le recomanzi în funcţie de necesităţile pe care le au. Pentru asta, trebuie să fii mereu la curent cu noutăţile în materie de oferte pe care le promovăm şi să poţi răspunde eficient oricărei întrebări despre acestea. De aceea, vei beneficia de cursuri de formare, acum in mare parte on-line, pentru a te informa corect si complet cu privire la procedurile noastre si ofertele disponibile.
Ştim că vânzările reprezintă un domeniu greu, de aceea avem nevoie tocmai de o persoană sigură pe atuurile sale, un maestru al negocierii, care nu se descurajează niciodată şi ştie cum să întoarcă o situaţie dificilă în favoarea sa.
Evident, pentru a lucra alături de noi, trebuie să fii o persoană disciplinată, rezistentă la stres şi cu foarte bune abilităţi de comunicare.
În schimbul a ceea ce ai citit mai sus, noi îţi oferim:
Dacă oferta noastră te atrage şi consideri că eşti exact ce ne lipseşte nouă pentru a întregi echipa, aşteptăm CV-ul tău cu interes la adresa de mail [email protected].
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024