Prezent la deschiderea oficială a Salonului Auto București, directorul general al Registrului Auto Român, Mihai Alecu, a explicat perspectiva asupra conștientizării importanței siguranței în trafic prin prisma activităților pe care le desfășoară instituția.
La cea de-a 20-a ediție a Salonului Auto București, RAR prezintă în stand piesa de rezistență a Departamentului Cercetare - autolaboratorul pentru monitorizarea calității aerului.
“Avem în implementare un program, RAR Auto-Pass, care va fi disponibil de anul viitor. La cumpărarea oricărui autovehicul înmatriculat în România venim cu o garanție asupra stării tehnice și a kilometrajului, dar și despre alte deficiențe constatate de specialiștii RAR. Vreau să accentuez conștientizarea din partea pieței, a clienților, în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculului pentru că acesta este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice”,
Mihai Alecu, director RAR
Pe toată durata salonului, vizitatorii care ajung la Romexpo cu mașinile pot solicita specialiștilor RAR de la stand verificarea kilometrajului cu echipamentul de ultimă generație aflat în dotare. Procedura durează doar câteva minute și este gratuită.
RAR are în derulare două mari proiecte pentru sprijinirea cumpărătorilor de autovehicule utilizate. RAR eXpert este disponibil la București și la Cluj, unde în reprezentanțe se pot verifica mașinile înainte de cumpărare.
Cumpărătorii vor primi un document care atestă tot istoricul autovehiculului, fie că vorbim despre numărul de kilometri parcurși, sau, și mai important, despre eventualele daune ascunse.
Urmează să fie implementat conform legislației, RAR Auto-Pass, document ce va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a fi prezentat cumpărătorului. Actul va fi necesar de anul viitor și va conține informații esențiale despre indicația odometrului, dar și despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranță ale autovehiculului.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024