Începând cu 25 august 2022, locuitorii orașului Botoșani pot achiziționa bilete și abonamente atât pentru transportul public cât și pentru parcare, prin aplicația 24pay!
Botoșani este al 17-lea oraș în care aplicația 24pay devine disponibilă, acum cu două servicii: transport public și parcare.
Lansată deja în marile orașe, aplicația 24pay oferă acces la o modalitate rapidă, modernă și sigură de plată a transportului în comun și a parcării, direct de pe telefonul mobil. În urma parteneriatului încheiat cu ELTRANS Botoșani și Banca Transilvania, călătorii vor putea să achiziționeze din aplicație bilete și abonamente pentru transportul în comun atât prin card cât și prin sms. Pentru parcarea autovehiculelor, achiziționarea de abonamente și bilete se poate face prin scanarea rapidă a codului QR de pe afișele amplasate în zonele de parcare. Clienții își vor putea achiziționa bilete sau abonamente în funcție de durata staționării.
Utilizatorii pot cumpăra titluri de călătorie sau își pot plăti parcarea, dupa ce salvează cardul bancar în aplicație. Călătorii care se bazează pe abonamentele lunare pot alege să fie notificați de către aplicația 24pay atunci când abonamentul lor urmează să expire.
24pay este soluția de plată digitală dezvoltată de compania PTP Online și deținută de PayPoint România, care pune la dispoziția călătorilor din 16 orașe posibilitatea de achiziționare a biletelor și abonamentelor pentru transportul în comun direct de pe telefonul mobil.
Credem în promisiunea asumată de a contribui la procesul de digitalizare a plăților în România, de aceea investim în extinderea aplicației 24pay. Astfel, orașul Botoșani intră în portofoliul orașelor în care călătorii pot cumpăra bilete și abonamente simplu și rapid, datorită parteneriatului încheiat cu ELTRANS Botoșani.
“De acum, locuitorii Municipiului Botoșani se pot bucura de flexibilitate și confort utilizând aplicația 24pay pentru plata călătoriilor, fără a mai pierde timp procurând biletele fizic, din mijloacele de transport.” – a declarat Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services.
Cu peste 940.000 de descărcări, aplicația 24pay a fost lansată în 2018 bucurându-se de un real succes, oferind o alternativă la îndemână pentru achiziționarea biletelor și abonamentelor pentru transportul în comun. Datorită parteneriatului cu Banca Transilvania, plățile în aplicație sunt mereu rapide și sigure.
Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play, App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard. Sistemul 24pay a fost pus la dispoziție în mod gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea aplicației, astfel încât călătorii să beneficieze de o metodă unitară, rapidă și sigură de a achita transportul public, oriunde în țară.
PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 19.000 de locații în care clienții pot plăti pentru: facturile pentru utilități, telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu sau servicii de securitate.
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024