U.A.T. Botoșani, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, anunţă organizarea licitației publice cu ofertă în plic închis pentru închirierea spațiului, proprietatea municipiului Botoșani, situat în municipiul Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 45, pentru prestări servicii.
Licitația va avea loc în sala de şedinţe din sediul Primăriei Municipiului Botoşani din Calea Naţională nr. 101.(Starea Civilă), în data de 18.11.2022, ora 10.00.
Preţul de pornire la licitaţie este de 1125 lei/lună.
Durata închirierii este de 3 ani, cu posibilitate de prelungire.
Taxa de înscriere la licitaţie este de 100 lei, iar garanţia de participare la licitaţie este de 2250 lei. reprezentând contravaloarea chiriei pentru două luni.
La licitație pot participa numai reprezentanții legali ai persoanelor juridice care au depus ofertele. Nu pot participa la licitație persoanele juridice aflate în faliment, lichidare, insolvență, care au datorii la bugetul local. Documentaţia de atribuire poate fi consultată si achiziţionată de la Primăria Municipiului Botoşani, Serviciul Patrimoniu (sediu Casa Cărţii), Calea Naţionala nr. 101, începând cu data publicării anunţului.
Dacă la şedinţa din data de 18.11.2022 nu există minim 2 oferte, licitaţia va fi reluată în termen de 14 zile lucrătoare. La a doua şedinţă de licitaţie, indiferent de numărul ofertelor, va fi declarată adjudecatară oferta conformă şi cea mai mare.
Ofertanţii vor depune un plic exterior pe care se va menţiona data licitaţiei, obiectul licitației pentru care este depusă oferta, numele sau denumirea ofertantului, precum și domiciliul sau sediul social al acestuia și care va conţine următoarele documente:
- fişa de înscriere la licitaţie și o declarație de participare, semnată de ofertant, fără ştersături sau modificări;
- plic interior, care conține oferta propriu-zisă, pe care se înscriu numele sau denumirea ofertantului;
- chitanţa care dovedeşte achitarea taxei de participare la licitaţie;
- chitanţa care dovedeşte achitarea garanţiei de participare;
- certificat de atestare fiscală, de dată recentă, privind plata obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul local;
- pentru persoane juridice: Certificat constatator de la Registrul Comertului cu datele firmei si reprezentantii acesteia, din care sa rezulte că firma este în functiune si nu se afla în procedură de insolventa;
- datele de identificare ale reprezentantului firmei care participa la licitatie (B.I/C.I in original si copie);
Documentaţia pentru licitaţie se depune la registratura Primăriei Municipiului Botoşani, până la data de 16.11.2022, ora 12:00.
Ofertele vor fi deschise în şedinţa publică la data de 18.11.2022, ora 10.00, în sala de şedinţe din sediul Primăriei Municipiului Botoşani din Calea Naţională nr. 101.(Starea Civilă).
Contestaţiile pot fi depuse de persoanele care s-au înscris la licitaţie în termen de 48 ore de la şedinţa de licitație, la registratura Primăriei Municipiului Botoşani. Termenul de soluţionare este de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024